Franta si Finlanda asteapta raportul Comisiei Europene (CE) din toamna pentru a ratifica, in parlamentele nationale, aderarea Romaniei la UE, au declarat ieri surse de la Bruxelles. “Toata lumea considera ca cele doua tari care vor ratifica dupa raportul CE din toamna aderarea Romaniei la UE sunt Franta si Germania. Dar nu este vorba de Germania, ci de Finlanda”, au declarat pentru Mediafax sursele citate. Decizia finala privind data intrarii Romaniei in UE ar putea fi luata in cadrul reuniunii CAGRE (Consiliul ministrilor de externe), la jumatatea lunii octombrie, daca la Consiliul European din iunie se va da un mandat in acest sens, a declarat ieri secretarul de stat in MIE Leonard Orban. El a precizat ca la nivelul institutiilor UE se doreste ca summit-ul din toamna al Consiliului European, forul in drept sa stabileasca data intrarii Romaniei in UE, sa fie unul informal si, astfel, solutia pentru respectarea calendarului de aderare ar putea fi “lasarea deciziei” pentru summit-ul Consiliului Afacerilor Generale si Relatiilor Externe (CAGRE) care va avea loc la mijlocul lunii octombrie. El a mentionat, de asemenea, ca data la care CE va prezenta urmatorul raport nu a fost inca decisa. Un numar de 17 state au ratificat pana in prezent tratatul de aderare a Romaniei si Bulgariei la UE.
Politică
Franta si Finlanda asteapta pana in toamna ratificarea aderarii
Franta si Finlanda asteapta raportul Comisiei Europene (CE) din toamna pentru a ratifica, in parlamentele nationale, aderarea Romaniei la UE, au declarat ieri surse de la Bruxelles. "Toata lumea considera ca cele doua tari care vor ratifica dupa raportul CE din toamna aderarea Romaniei la UE sunt Franta si Germania