Noi divergențe au ieșit la suprafață între liderii europeni în timpul summitului de la finalul săptămânii trecute, prim-miniștrii mai multor țări ridicând obiecții ferme împotriva unui plan franco-german prin care cele 17 membre ale zonei euro urmează să-și coordoneze politicile economice, potrivit Financial Times.

Cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Nicolas Sarkozy au venit cu această propunere în timpul reuniunii din Bruxelles și au făcut apel la alți membri ai zonei euro să organizeze un summit special la începutul lunii viitoare pentru a conveni noi măsuri de coordonare mai strânsă a economiilor lor.

Inițiativa acestora s-a lovit însă de opoziția clară a altor lideri din UE, care s-au grăbit să-și apere politicile naționale economice, sociale și în domeniul muncii.

În cadrul comunicatului final, liderii europeni au părut în același timp să dea un pas înapoi în ceea ce privește planul de a conferi fondului de urgență în valoare de 440 de miliarde de euro al zonei euro noi puteri pentru protejarea economiilor cu probleme de la periferia zonei euro. Inițial, se dorea conferirea unei flexibilități sporite fondului, însă după dezbateri intense mesajul a fost modificat, propunându-se acum ca fondului să-i fie conferită “eficiența necesară”.

Oficialii au declarat că propunerea franco-germană a dominat dezbaterile economice, totuși.

Deși necesitatea unor reforme mai ample și a unei cooperări economice sporite a fost susținută aproape unanim, unii lideri și-au exprimat opoziția față de încercarea celor mai mari două economii ale zonei euro de a pune bazele unui nou acord cu privire la politicile legate de pensii, taxe și buget.

Criticile au avut în unele cazuri un ton și mai dur. Primul-ministru polonez Donald Tusk s-a plâns, de exemplu, că planul franco-german riscă să împartă Europa în două prin excluderea țărilor noneuro din deciziile care afectează întregul bloc.