Cancelarul german Gerhard Schroder si presedintele francez Jacques Chirac nu au reusit sa ajunga la un compromis privind reforma sistemului de vot in cadrul Uniunii Europene, solicitata de Berlin.

Cei doi lideri au subliniat insa, sambata, dupa o intalnire de doua ore la Hanovra, ca sunt decisi sa nu permita ca summit-ul UE de la Nisa, de saptamana viitoare, sa se incheie cu un esec din cauza acestui fapt, relateaza CNN.

“Am cazut de acord ca vom ajunge la un acord”, a declarat Schroder, intrebat daca a reusit sa ajunga la un compromis cu Chirac privind cererea Germaniei de a i se acorda mai multe voturi in Consiliul de Ministri al Uniunii. Franta se teme ca o putere mai mare de vot pentru Germania ar putea eroda influenta Parisului in cadrul blocului continental.

“Daca vom obtine un acord bun, acceptabil pentru toata lumea si care sa ne permita sa conducem Uniunea intr-un mod mai bun, atunci nu va exista nici o problema franco-germana”, a spus, la randul sau, presedintele francez.

Chirac, a carui tara detine presedintia semestriala a UE, s-a aflat la Hanovra la finalul unui turneu prin tarile membre ale blocului continental, afirmand ca s-au inregistrat “mici progrese” privind reforma Uniunii.

El insistase, saptamana trecuta, asupra faptului ca se va opune oricarei ruperi a paritatii voturilor dintre Germania si Franta in Consiliul de Ministri, unde, in prezent, fiecare din cele doua state detine 10 voturi.

Vineri, ministrul german de Externe, Joschka Fischer, a incercat sa minimalizeze conflictul, insistand asupra faptului ca, desi o reforma a sistemului de vot in cadrul UE este necesara, problema nu este doar intre Franta si Germania.

Summit-ul de la Nisa este considerat hotarator pentru convenirea unei reforme interne a Uniunii Europene, astfel incat acest organism sa fie pregatit sa primeasca pana la 10 noi membri, in principal din Europa Centrala si de Est, incepand din 2003.

Oficialii germani se tem ca Schroder sa nu plece cu mana goala de la Nisa, asa cum a facut in martie la Berlin, cand cererea Germaniei de reducere a contributiilor la bugetul UE a fost respinsa.