La puțin timp după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor’s a retrogradat nouă țări europene, printre care și Franța, Parisul și Berlinul au schițat un plan care vizează introducerea de măsuri pentru coordonare fiscală pentru companii la nivel european, adoptarea unei taxe pe tranzacțiile financiare și realocarea fondurilor europene în țările care se confruntă cu dificultăți către proiecte care vizează crearea de noi locuri de muncă.

Odată cu valul masiv de retrogradări, S&P a atras atenția că măsurile de austeritate și tăierile de costuri nu sunt calea singură către ieșirea din recesiune. În aceste condiții, Germania și Franța s-au aliat din nou elaborând acest proiect de relansare a economiei, care poartă titlul “Calea către ieșirea din recesiune – accelerarea creșterii acum”.

Setul de propuneri, văzut de jurnaliștii Euobserver, ar putea fi prezentat la summitul UE de la sfârșitul acestei luni, dar și la următorul sumit de la începutul lunii martie, dedicat relansării economice.

Printre propuneri figurează impunerea unei taxe pe tran­zac­ții financiare, proiect “de suflet” al președintelui francez Ni­colas Sarkozy. Taxa are rolul de a “întări arhitectura pie­țelor financiare”. Printre cei care se opun acestei măsuri figu­rea­ză Marea Britanie, Suedia și Danemarca, țări care con­si­deră că măsura este ineficientă în absența unei prevederi cu efect la nivel mondial care să împiedice firmele să migreze în paradisuri fiscale.

Și mai controversate prin­tre liderii europeni sunt mă­surile propuse în privința coordo­nării fiscale, dar și cele ce propun convergență în pri­vința “taxelor din mediul corporativ”.

Franța și Germania in­ten­ționează totodată să ac­cele­reze adoptarea de pre­ve­deri la nivelul UE în do­me­niul fiscalității în sec­torul energetic, dar și adop­tarea “unei baze comune pen­tru fiscalitate corpo­rati­vă consolidată”.

Aceasta din urmă vi­zea­ză introducerea unei for­mu­le co­mune de impozit pe pro­fit pentru companiile multinaționale.

Franța și Germania pro­pun de asemenea redirec­țio­narea a 25% din fondurile euro­pene pentru dezvoltare regională necheltuite până în prezent către un fond special “pentru creștere economică și competitivi­tate”. Planul vizează numai statele care se află în mari dificultăți economice sau care sunt deja în programe de bail­out. Fondurile speciale nu se vor afla sub controlul autorită­ților naționale, ci ar urma să fie administrate de Comisia Euro­peană “în parteneriat cu Banca Europeană pentru In­vestiții”. Proiectele finanțate din acest fonduri vor avea “ținte clare” care pot fi implementate în acest an, precum acordarea de împrumuturi către IMM-uri.