Liviu Antonesei este un scriitor, cercetător, publicist, politician retras din politică, profesor universitar, director de publicații, director de editură. Atât de multe, încât, inevitabil, te întrebi când le face (sau le-a făcut) pe toate și, mai ales, care activitate este cea care impune și se impune. O carte de confesiuni, mai mult, o carte de convorbiri, adică una în care Liviu Antonesei este provocat să vorbească (nu că s-ar lăsa rugat!) și să se dezvăluie publicului nu poate fi decât una incitantă. Performanța a reușit-o Nicoleta Dabija, ea însăși publicist, doctor în filosofie al Universității „Al.I.Cuza” din Iași, autoare a unor cărți căutate („Nopțile lui Emil Cioran”, de pildă), dar și a altor interviuri splendide cu mari oameni de cultură.
Pe Liviu Antonesei l-a „hărțuit” timp de o lună, zilnic, între 26 septembrie și 26 octombrie 2009, punându-i zeci și zeci de întrebări și obligându-l să răspundă cu promptitudine. O adevărată lună în confesional!*)
„Cunoscută fiind disponibilitatea lui Liviu Antonesei pentru conversație și confesiune – mărturisește Nicoleta Dabija –, sincer și deschis cu el însuși și cu interlocutorul «potrivit», dispus să se întoarcă la sine încă o dată, cu ajutorul celuilalt, prin mijlocirea întrebărilor, conversațiile dezvăluie anume dorința de comunicare și nevoia de destăinuire, care sunt reținute de un spirit care valorifică singurătatea, dar deopotrivă ia parte, se implică și/sau reacționează la evenimentele personale, sociale, politice.
Cele nouă capitole în care este structurat volumul «desfac» sinele lui Liviu Antonesei în multiplele lui ipostaze (identități), un demers prin care sinele nu face nimic altceva decât să-si verifice propria unitate. După ce sînt aprofundate plăcerea de «a sta de vorbă» și putința de mărturisire, pornind de la o idee regăsită în una dintre cărțile scriitorului, anume aceea a situării pe același plan valoric a diferitelor dimensiuni ale realității, al doilea dialog redă un eu cu chipuri distincte, care se creează printr-un joc serios, susținut și elaborat (pe numeroase planuri, cu diverse metode și «instrumente») al autorului cu el însuși.
Răspunsurile ulterioare reunesc fragmente ale vieții concrete, un scurt popas în cultura română actuala, situarea prin «diferență» a scriitorului Liviu Antonesei în această cultură, prin cărțile și activitatea culturală, în genere, pe care le desfășoară. Nu este omisă nici participarea la viața social-politica a acestuia, nici oamenii care au avut sau încă au un rol semnificativ pentru sine, nici experiențele care l-au afectat.”
Rezultă un portret complex, mai mult interior, mai puțin al acțiunilor „sociale”, dar și o foarte bună situare a lui Liviu Antonesei în spațiul literaturii românești. De altfel, intervievatul admite că „Nu prea contează ce te consideri tu, de ce anume crezi tu că aparții, ci contează cum te etichetează lumea! Așa ca mă împac cu gândul că aș aparține «generației ’80», deși mai tot timpul am protestat împotriva acestei includeri, ba chiar la început mai vehement, până mi-am dat seama că este imposibil, deci inutil să lupți cu aceste porecle! De bună seamă că simt că am afinități cu o parte a autorilor incluși în această categorie, Ion Mureșan, Mariana Marin, Marta Petreu dintre poeți, Dan Petrescu, Valeriu Gherghel, Gheorghe Crăciun, Petru Cimpoieșu, Al. Cistelecan etc. dintre ceilalți, dar am afinități și cu autori din generații cu totul diferite de generația mea, deci mai mature, am amintit câteva nume pe parcursul discuției, sau, din contra, foarte tinere. Mă leagă de mulți dintre contemporanii mei nu atât o solidaritate de vârstă, de generație, cât una de idealuri, dacă nu sună demodat în zilele noastre, de mod de a privi lumea, literatura, cultura, relațiile dintre ele.”
Pentru oricine dorește să înțeleagă evoluția unui om complex, cartea este binevenită. Dar să admitem că, fie și o lună în confesional, chiar și cu o aprigă inchizitoare, ansamblul răspunsurilor tot nu poate fi decât frânturi de viață.
*) Nicoleta Dabija – O lună în confesional. Convorbiri cu Liviu Antonesei, Editura Eikon