Freud obține licența de medic în 1881. Peste un an, o întâlnește pe Martha Bernays, care o vizita în casa lui Freud pe una dintre surorile acestuia. Vizitatoarea era zveltă, plină de viață, brunetă și mai degrabă palidă, cu ochi expresivi – atractivă, fără îndoială. Văzând-o pe Martha Bernays, Freud și-a dat seama imediat de ceea ce dorea, iar impetuozitatea lui contagioasă i s-a transmis și ei. Pe 17 iunie 1882, la numai două luni după prima lor întâlnire, erau logodiți.
Frustrările logodnei prelungite
El a curtat-o pe Martha Bernays în manierele aprobate de clasa și de cultura sa; sărutările și îmbrățișările erau tot ceea ce cuplurile își permiteau. Pe durata logodnei lor, virginitatea ei a rămas intactă. Este posibil ca și Freud să fi fost abstinent în tot acest timp; nu există nicio dovadă fermă împotriva acestui fapt. Dar acei peste patru ani interminabili de așteptare până la căsătorie și-au pus amprenta asupra constituirii teoriei lui Freud despre etiologia sexuală a celor mai multe afecțiuni mentale; atunci când, în 1890, teoretiza asupra vicisitudinilor erotice care însoțesc viața modernă, el scria în parte despre sine însuși. Era extrem de nerăbdător. Având acum aproape douăzeci și șase de ani, își revărsa toate puternicele și sever refulatele emoții, furia în aproape aceeași măsură ca și dragostea, asupra unui singur obiect.
Corespondența cu Martha Bernays ni-l arată pe Freud într-un rol neobișnuit, acela de îndrăgostit romantic. Își dovedea atașamentul și încrederea arătându-se impulsiv, exigent, exaltat, deprimat, moralizator, guraliv, dictatorial și, foarte rar, pocăit. Fiind deja un corespondent antrenant și plin de energie, Freud devine acum prolific într-un gen pe care nu l-a mai practicat înainte, scrisoarea de dragoste. Asupritor, nepăsător în franchețea lui, generos cu sentimentele ei și chiar mai mult cu ale sale, își umplea scrisorile cu expunerile detaliate ale unor conversații și cu caricaturile unor colegi și prieteni. Așa cum în scrisorile sale către Martha Bernays își analiza propriile sentimente, la fel analiza și scrisorile ei pentru el, cu o atenție pentru detaliile nesemnificative demnă de un detectiv – sau de un psihanalist.
Gelozie tiranică
Pe lângă descrierea sentimentelor lui față de munca sa, față de adesea nesatisfăcătorii săi colegi și față de nepotolitele sale ambiții, el își vărsa și dorul pentru ea. Era apăsat de toate săruturile pe care nu i le putea da din cauză că era așa de departe. Într-o scrisoare își justifica dependența de țigări prin absența ei: “Fumatul este indispensabil pentru cineva care nu are nimic de sărutat.” La sfârșitul anului 1885, în timpul șederii sale la Paris, s-a urcat într-unul din turnurile catedralei Notre Dame și și-a evocat dorul folosindu-se ca pretext de drumul către vârf: “Se urcă trei sute de trepte, este foarte întuneric și foarte izolat și, dacă ai fi fost cu mine, ți-aș fi putut da câte un sărut la fiecare pas, astfel încât ai fi ajuns în vârf fără răsuflare și răvășită.”
Dragostea a subminat încrederea în sine a lui Freud. Prin intensitatea și prin furia lor complet irațională, accesele lui intermitente de gelozie din acea perioadă frizau patologicul. Gelozia lui Freud depășea sentimentul de înțeles pe care un iubit l-ar putea avea împotriva rivalilor săi. Martha Bernays nu avea voie să i se adreseze familiar unui văr, folosindu-se de numele mic al acestuia, ci doar formal, folosindu-se de numele lui de familie. Nu trebuia să arate o înclinație prea vădită pentru doi dintre admiratorii săi, unul compozitor și celălalt pictor; ca artiști, scria Freud posac, ei se bucurau de un avantaj necinstit față de un simplu savant, așa cum era el însuși. Și, ceea ce depășea orice limită, ea trebuia să se lepede de toți ceilalți. “Sunt atât de exclusivist când iubesc”, îi spunea Marthei Bernays la două zile după ce se logodiseră. El recunoștea cu mâhnire: “Cu siguranță, am o înclinație către tiranie.”
Vise mici-burgheze
În cele din urmă însă, Freud nu a permis furiei sale nejustificate și asprei sale gelozii să-i otrăvească atașamentul; nu era Othello. Nu s-a îndoit niciodată de alegerea sa, care îi oferea adesea doar sentimente de plăcere pură. Perspectiva vieții de familie îl încânta și își făcea bucuros timp pentru a inventaria cele necesare pentru ceea ce el spera a fi “micul lor univers fericit”. Trebuia să aibă două camere, câteva mese, paturi, oglinzi, scaune ușoare, covoare, pahare și porțelanuri de toată ziua și pentru ocazii festive, pălării cu flori artificiale, mari mănunchiuri de chei și vieți pline de activități semnificative, caldă ospitalitate și dragoste reciprocă. “Trebuie să ne agățăm de asemenea lucruri mărunte? Atâta vreme cât la pașnica noastră ușă nu bate un destin grandios da, fără îndoială.” Imaginația lui Freud stăruia de obicei asupra marelui său destin, dar el se putea amuza și cu fanteziile evident savuroase pe care le împărtășea cu un număr imens de burghezi banali și destinați uitării din timpul său.
Fragmente din volumul “Freud. O viață pentru timpul nostru”, biografie semnată de Peter Gay. Cartea este în curs de republicare (într-o ediție într-o ediție revizuită și adăugită) la Editura Trei. Intertitlurile aparțin redacției.