“Filmele se-mpart in filme care se fac cu bani si filme care se fac cu pasiune” – este constatarea protagonistei Salma Hayek la capatul aventurii numita Frida, un proiect caruia i-a consacrat sapte ani. Vedeta de televiziune in tara sa, a trebuit sa o ia de la capat o data sosita in cetatea filmului, dar reusind intr-un deceniu cat altii intr-o cariera. Intalnirea cu aceasta compatrioata a sa, Frida Kahlo, una dintre marile pictorite ale secolului XX ce n-a cunoscut gloria in cei 47 de ani de viata, constituie un pariu castigat cu brio (vezi nominalizarea la Oscar!).
Prima imagine a filmului – un pat perceput deopotriva ca un car mortuar sau alegoric pe care se afla impaiata parca eroina condamnata la nemiscare. In drum spre scoala de arte, eleva e victima unui accident, ramanand rastignita pe podeaua vehicolului in care calatorea si un muncitor ce purta cu sine bronz aurifer pentru cupole de biserici. In lunga clipa fatala, trupul ii este poleit din cap pana-n picioarele afectate, dar nu definitiv. Din acest moment – sublim filmat in contraplonjeu de catre Rodrigo Prieto – incepe lupta pentru supravietuire a micutei cu suflet salbatec de artista nonconformista. Nu va abdica de la nici unul din idealurile ei estetice ori sentimentale. Se va casatori cu barbatul dorit dar total nepotrivit, incepand un amor zbuciumat, dar generator de energii nemaipomenite, ura si iubirea, suferinta si fericirea justificandu-i intr-o oarecare masura geniul. Fantezia fascinanta fiindu-i determinata direct de crizele provocate de operatiile succesive, ca si de cele iscate de gelozii contracarate prin pasiuni lesbiene sau politice. Atat ea cat mai ales partenerul de viata / Alfred Molina (o surprinzatoare compozitie de gabarit depasit!) au fost simpatizanti ai comunismului, existand un episod dedicat amicitiei reale cu un Trotki / Geoffrey Rush, de o ciudata senzualitate ce n-a lasat-o indiferenta pe eroina fara prejudecati. Experiente duse pana la capat sunt exploatate plenar in pictura plasata undeva la granita dintre un realism magic si un suprarealism naiv, acolo unde, la inceput de secol XX nepoluat, art nouveau se-ngemana cu art deco, rezultand un colorat expresionism cu sarcastica tenta macabra. Glisarea din cotidianul perceput la cea mai mare intensitate in canavaua de o expresivitate tulburatoare constituie remarcabila performanta a acestei saga universale. Salutara e revitalizarea cu fina ironie a tuturor barierelor surmontate incepand cu libertatea ideilor perorate in discutii animate (si prin aportul unor vedete mobilizate din simpatie precum Antonio Banderas) si culminand cu acea concreta tentativa de cucerire a Americii de catre cuplul insurgent. De unde si confruntarea cu un comanditar de talia lui Nelson Rockeffeller, ramas fara grai in fata frescei oglindind lupta de clasa etalata pe un perete al concernului sau!
Daca Salma Hayek s-a bucurat de sprijinul neremunerat al prietenului ei Edward Norton, care a rescris in special dialogurile (rezervandu-si modesta partitura a nababului american!), la fel regizoarea a fost sustinuta la figurat si la propriu de partenerul de viata si autor al muzicii filmului, Elliot Goldenthal.
* Frida. Productie SUA – Mexic, 2002. Regia: Julie Taymor. Cu: Salma Hayek, Alfred Molina, Ashley Judd, Geoffrey Rush, Antonio Banderas, Valeria Golino. Distribuit de New Films Romania. Premiera: 6 iunie 2003.