Lumea Plutitoare sau lumea florilor și a sălciilor a intrigat și fascinat de multă vreme pe străinii care descopereau o Japonie a frumosului și plăcerii fără egal în spațiul occidental. Cartierul rezervat distracțiilor aparținea celor mai frumoase femei – curtezane și gheișe. Figuri feminine tot atât de atrăgătoare pe cât de misterioase, ele și-au păstrat secretele. Din când în când un roman sau o carte autobiografică ridică puțin vălul, așa cum s-a întâmplat cu un roman devenit bestseller și ecranizat spectaculos – „Memoriile unei gheișe” de Arthur Golden.
Cu mult înainte însă de romanul scris de un autor american și inspirat de o gheișă autentică, o mare scriitoare din Țara Soarelui Răsare, Sawako Ariyoshi, înfățișase în câteva romane spiritul feminin proiectat pe fundalul societății nipone – „Soția doctorului” și „Dansatore de kabuki”, cărora li se adaugă acum „Parfum de curtezană”, toate fiind traduse de aceeași pasionată și profundă cunoscătoare a culturii și civilizației japoneze, Angela Hondru.
„Parfum de curtezană” relatează povestea complicată a două femei înlănțuite parcă de jocul destinului – Ikuyo și Tomoko, mamă și fiică, devenite apoi una curtezană și cealaltă gheișă. Prima a avut de la început o frumusețe ieșită din comun și o îndrăzneală pe măsura frumuseții. Ikuyo reușește să se căsătorească din dragoste cu fiul unei familii înstărite dintr-un sat vecin, dar rămâne văduvă la 20 de ani cu o fetiță încă foarte mică și se recăsătorește cu fiul căpeteniei satului, văduv și el.
Ikuyo îi contrariază pe săteni prin gustul ei pentru toalete elegante și plăcerea luxului, apoi prin ambiția ei, căci o dată recăsătorită, își convinge soțul să părăsească satul și să ajungă într-un oraș, dornică mereu să-și etaleze frumusețea și eleganța. Viața la oraș trezește în Ikuyo alte capricii, pe care însă nu și le poate satisface. A doua naștere nu o liniștește, dimpotrivă, îi stârnește și mai mult ambițiile. Fiica ei din prima căsătorie, Tomoko, devine o povară, așa că ajunge într-o casă unde urmează să fie crescută și educată ca să devină gheișă.
În aceeași casă ajunge cu ani mai târziu și Ikuyo, vândută de propriul soț, termenul de curtezană desemna prostituata, femeia care-și vindea frumusețea și trupul în casele de plăceri. Tomoko are de îndurat rușinea pentru condiția mamei. Fără frumuseța frapantă și carismatică a mamei, Tomoko are aceeași ambiție și perseverență, se pregătește intens și devine gheișă, iar numele ei de gheișă, Bujorel, ajunge repede cunoscut. Parcurge în timp scurt treptele tagmei și capătă faimă, fără să înceteze să se perfecționeze.
Lumea Plutitoare însă are niște reguli stricte – o gheișă are datorii față de casa care a crescut-o sau a cumpărat-o, iar independența și-o câștigă foarte greu. Este ceea ce încearcă Tomoko din iubire pentru tânărul ofițer imperial, profitând de ajutorul oferit de protectorul ei aristocrat, dar nu reușește. Trecutul rușinos al mamei o urmărește mereu, căci Ikuyo vine să locuiască la ea, aducând alte griji și frământări.
În cazul celor două, rolurile se inversează constant. Ikuyo se poartă ca o tânără capricioasă și răsfățată, nesăbuită în pornirile ei urmărite cu încăpățânare și perseverență. Tomoko se maturizează prea devreme, obligată să înțeleagă nu doar resorturile noii lumi în care mama o aruncă, dar mai ales nesăbuința mamei, să capete înțelepciunea și echilibrul ce i-au lipsit mamei. Tomoko înțelege repede lanțul care le ține captive, pornind de la bunica ei, Tsuna, a cărei voință Ikuyo o sfidase.
Fundalul îl constituie societatea japoneză reglată de cutume străvchi – cultul familiei, respectul față de strămoși, obiceiuri legate de sărbători și de anotimpuri, spiritul de sacrificiu, puterea de a rezista loviturilor sorții și de a o lua de la capăt, simțul armoniei, regenerarea interioară prin contemplarea naturii. Sawako Ariyoshi a creat două personaje feminine memorabile, cu drame zguduitoare din Lumea Plutitoare.
Sawako Ariyoshi, Parfum de curtezană, traducere din limba japoneză și note de Angela Hondru, Editura Humanitas fiction, 2013, 440 pag.