Președintele român, Traian Băsescu, și-a exprimat speranța că România și Bulgaria vor obține aprobarea pentru aderarea la Schengen până la sfârșitul acestui an, în pofida obiecțiilor Franței și Germaniei, care consideră necesare mai multe pregătiri, informează Financial Times, în ediția online.
El s-a declarat optimist în legătură cu șansele de aderare la spațiul Schengen în 2011, după adoptarea unui raport pozitiv privind stadiul de pregătire al Bulgariei.
România și Bulgaria au aderat la UE în 2007, cu perspectiva integrării în zona Schengen în 2011.
“Vom vedea, până la sfârșitul anului, dacă acordul nostru, tratatul nostru de aderare, este respectat sau nu de toată lumea”, a afirmat Băsescu, într-un interviu acordat Financial Times în timpul unei vizite în Marea Britanie. “Sperăm că nu vor fi (stabilite) condiții suplimentare”, a afirmat el.
Diplomați europeni au avertizat însă că mai multe state mari condiționează apartenența la spațiul Schengen de reforme judiciare mai ample mai degrabă decât de simpla administrare a frontierelor. Mai multe țări s-au plâns după aderarea la UE a României și Bulgariei că acestea nu au făcut suficient în privința reformării sistemelor judiciare și a combaterii corupției.
Surse diplomatice de la Bruxelles, citate de Financial Times în ediția online de marți, apreciază că aderarea României și Bulgariei la Schengen va fi mai degrabă o chestiune de ani decât de luni, deoarece încrederea în instituțiile judiciare necesară “nu există acum”.
“Va fi o chestiune de ani, mai degrabă decât de luni până când România și Bulgaria vor putea adera la Schengen”, a afirmat un diplomat european. “Încrederea în instituțiile judiciare necesară pentru extinderea Schengen prin aderarea acestor țări nu există acum”, a adăugat el.