Interventia Fondului Monetar International in Romania nu a fost un succes rasunator, potrivit unei radiografii a rolului FMI in ajutorarea statelor central si est europene in timpul crizei financiare actuale, realizate de Financial Times.
“In Romania rezultatul nu a fost de un succes rasunator. Economia s-a contractat cu aproximativ 7%, iar caderea guvernului din luna octombrie a fortat fondul sa suspende asistenta acordata Romaniei”, potrivit Financial Times.
Cu exceptia Romaniei, FMI a mai acordat ajutor financiar in Europa si Letoniei, Ungariei si Ucrainei.
Prin comparatie cu Romania, misiunea Fondului in Ungaria ar putea fi considerata a fi avut un impact favorabil.
Daca in Romania Fondul a suspendat livrarea de noi transe pana in ianuarie, cand o misiune a FMI a decis reluarea acordului, in Ungaria, masurile adoptate au condus la micsorarea deficitului bugetar, iar ministrul de finante a declarat luna trecuta ca statul nu mai are nevoie de ajutor financiar de la fond. FMI trebuie sa elibereze transele trei si patru in valoare de 2,3 mld. euro pana la sfarsitul lui februarie.
Articolul prezinta si situatia Letoniei, insa nu mentioneaza nimic de Ucraina, care a fost intr-o situatie similara celei din Romania, FMI suspendand acordul din cauza unor neintelegeri cu autoritatile statului.