Băncile europene elimină datoriile suverane din portofolii chiar și cu prețul unor pierderi, ceea ce ar putea agrava criza din regiune, scrie Bloomberg.
BNP Paribas, a doua instituție de credit ca mărime din Franța, a înregistrat o pierdere de 812 milioane euro în ultimele patru luni prin reducerea portofoliilor de datorii suverane europene, în timp ce Commerzbank a avut pierderi pentru că a vândut anul acesta 22% din obligațiunile grecești, irlandeze, italiene, portugheze și spaniole pe care le deținea.
Băncile vând obligațiuni suverane emise de țările din sudul Europei pentru că investitorii sancționează companiile care au dețineri mari de astfel de active și pentru că autoritățile de reglementare cer rezerve mai mari de capital pentru acoperirea eventualelor pierderi. Autoritatea bancară europeană solicită creditorilor să-și majoreze capitalul cu 106 mld. euro după ajustarea deținerilor de datorii suverane la valoarea lor de piață. Fuga băncilor ar putea submina eforturile liderilor europeni de a reduce costurile de finanțare ale statelor cu probleme, printre care Grecia și Italia.
“Autoritățile de reglementare și liderii își taie singuri craca de sub picioare deoarece un grup important de investitori în obligațiuni suverane este scos de pe piață”, apreciază Otto Dichtl, analist la Knight Capital Europe.
Băncile europene și-au redus creditarea externă către sectorul public grec de la 52 miliarde euro la finele lui 2010 la 37 miliarde euro la sfârșitul lunii iunie a acestui an. De asemenea, s-a redus și creditarea din partea băncilor europene către sectoarele publice din Irlanda, Portugalia și Spania.
Problemele din Vest amenință Estul
Problemele băncilor din vestul Europei riscă să afecteze sistemul bancar est-european, a avertizat FMI. Directorul general al instituției financiare internaționale Christine Lagarde a atras atenția că Europa de Est s-ar putea confrunta cu un deficit de finanțare odată cu retragerea lichidităților din regiune de către băncile din Vest afectate de criza datoriilor suverane din zona euro, potrivit Bloomberg.