Ministrul transporturilor Alexandru Nazare a transmis ambasadorului Ungariei nemulțumirea părții române față de prejudiciile pe care le produce firma ungară Vegyepszer atât prin nefinalizarea tronsoanelor angajate la centura Clujului, cât și prin deteriorarea lucrărilor parțial realizate.
Nazare s-a întâlnit marți cu ambasadorul Ungariei la București, Oskar Fuzes, la întrevedere participând și reprezentanți ai Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale.“Sistarea completă a lucrărilor încă din luna noiembrie, declararea insolvenței firmei Vegyepszer în paralel cu neplata subcontractorilor au provocat pierderi materiale atât statului român prin beneficiarii contractuali (CNADNR), cât și companiilor de dezvoltare de infrastructură din România. Este inacceptabil pentru România să piardă atât veniturile la bugetul de stat pe care acest proiect le-ar fi adus, cât și impozitele și salariile pe care constructorii români le-ar fi putut plăti dacă erau respectate obligațiile contractuale de către firma ungară. Situația ne nemulțumește profund și am transmis partenerilor maghiari această nemulțumire”, a anunțat ministrul transporturilor.
Mai mult, spune ministrul, o bancă ungară a blocat “din motivații tehnice deloc credibile” recuperarea garanției de bună execuție la contractul cu Vegyepszer pentru reabilitarea DN 66, sectorul Rovinari – Bumbești Jiu, contract reziliat.
În luna ianuarie, mai multe grinzi ale parapetului din beton care asigură consolidarea unui versant de pe centura de ocolire s-au deplasat în urma unei alunecări de teren cauzată de infiltrațiile de apă.
Directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj, Ion Pantelimon, a declarat că este afectată o porțiune de aproximativ o sută de metri.
Potrivit acestuia, cu toate că firma constructoare, Vegyepszer, a anunțat DRDP Cluj în decembrie 2011 că s-a declarat în insolvență, conducerea direcției și-a luat măsuri de precauție odată cu semnarea contractului de execuție a lucrărilor la centura de ocolire Vâlcele – Apahida.
“În contractul semnat cu Vegyepszer am cerut ca aceștia să aibă un susținător, o firmă mai mare, care să preia eventualele lucrări în cazul în care se ajunge la astfel de probleme cum este insolvența. Firma lor susținătoare este Keller, una dintre cele mai mari companii care se ocupă de foraje și care a și executat forajele pentru lucrările de stabilizare a versantului. Deci nu se pune deloc problema ca lucrările de refacere a parapetului să nu fie executate, iar acestea nu vor însemna cheltuieli suplimentare pe care să le plătească DRDP. Lucrările se vor efectua în perioada următoare, imediat ce vremea o va permite”, afirma Pantelimon.
Pe tronsonul trei al centurii de ocolire Vâlcele – Apahida au mai fost înregistrate de-a lungul timpului alunecări de teren în urma infiltrațiilor de apă din cauza solului lutos, acestea impunând lucrări de consolidare care au dus la înregistrarea unor costuri suplimentare.
Lucrările la centura de ocolire Vâlcele – Apahida, cu o lungine de aproximativ 24 de kilometri, au început în anul 2006. Traficul rutier a fost deschis în 21 octombrie 2011, în prezența premierului Emil Boc, întreaga centură având ca termen de finalizare iunie 2012.
Costurile inițiale ale lucrării au fost de aproximativ 50 de milioane de euro și au ajuns la peste 115 milioane de euro.