Subsidiara locala a producatorului de PC-uri Fujitsu Siemens Computers (FSC) intentioneaza sa intre puternic pe piata serviciilor IT din Romania, pe masura ce criza financiara va afecta vanzarile de computere personale. “Vanzarile de hardware vor avea un declin de 20-30% anul viitor, laptopurile fiind insa mai putin afectate decat desktopurile. Ma astept insa la o crestere semnificativa a pietei de servicii, care se va dubla, avand in vedere presiunea sub care se afla companiile pentru a-si reduce cheltuielile”, a declarat Dragos Nicolaescu, directorul general al FSC Romania. Compania se asteapta ca serviciile IT sa genereze 30% din cifra de afaceri a companiei anul viitor, fata de 5% in prezent. FSC Romania estimeaza vanzari de 75 mil. euro in anul fiscal ce se incheie la 31 martie 2009. Pentru a-si atinge obiectivul, producatorul de PC-uri a trecut printr-un proces de restructurare. “Am concediat patru oameni si am angajat alti zece, ajungand in prezent la 31 de salariati. Anul viitor vom avea o divizie dedicata de servicii IT pentru care vom recruta personal sau vom achizitiona o companie locala”, a adaugat Nicolaescu.
Business Hi-Tech
Fujitsu Siemens vede in piata de servicii IT o solutie pentru scaderea vanzarilor hardware
Subsidiara locala a producatorului de PC-uri Fujitsu Siemens Computers (FSC) intentioneaza sa intre puternic pe piata serviciilor IT din Romania, pe masura ce criza financiara va afecta vanzarile de computere personale.