Zăceau priveliștile moarte
Sub cerul sur, în asfințit,
Și-abia mai auzeam departe
Un glas de crivăț amorțit.
În mijlocul naturii mute,
Eram eu singur călător:
Îmi aminteam de vremi trecute
Și mă visam în viitor…
Iar din imperiul tăcerii
Se desprindeau fulgi mari de nea:
Cădeau încet, cădeau puzderii
În urma și-naintea mea…

Subiecte #Fulgii#poemul de duminica#Ștefan Octavian Iosif