Cazul pe care doresc să îl pun în discuție pornește de la un exemplu real, al unui funcționar bancar care îndeplinea și rolul de persoană desemnată – în sensul Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public și aș atrage atenția asupra riscului răspunderii penale într-o astfel de situație.
De exemplu, într-o bancă se primește o raportare de la un avertizor pe canalul intern, cu privire la presupuse fapte de dare de mită. Această raportare este înregistrată de departamentul desemnat și ajunge spre soluționare la persoana X. Aceasta încearcă să soluționeze raportarea și pe măsură ce face cercetările constată că faptele sesizate se confirmă, respectiv că persoanele vizate – 2 angajați din cadrul băncii – săvârșiseră darea de mită, restul faptelor sesizate rămânând la stadiul de tentativă.
X întocmește raportul și îl adresează conducerii băncii, prin care se prezintă clar situația, probele identificate, potențiale riscuri și propunerea sa de formulare a unei sesizări penale. Însă conducerea băncii decide, din varii motive, să nu facă mai departe o sesizare penală.
Într-o astfel de situație, conducerea băncii e obligată să sesizeze imediat organele penale, altminteri ar comite infracțiunea de omisiune a sesizării (prevăzută de art. 267 din Codul Penal).
Mai exact, săvârșirea acestei infracțiuni constă în fapta funcționarului public care, aflând despre o faptă penală în legătură cu compania din care face parte, omite de îndată sesizarea procurorului sau a organelor de cercetare penală.
Reamintesc că noțiunea de funcționar public include, în sensul legii penale, atât persoana care își îndeplinește atribuțiile în cadrul unei persoane juridice care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost investită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora; cât și persoana care exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.
Mai mult decât atât, referitor la angajații din sistemul bancar, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis (prin Decizia nr. 18/2017) pronunțarea unei hotărâri prealabile și a stabilit că „În sensul legii penale, funcționarul bancar, angajat al unei societăți bancare cu capital integral privat, autorizată și aflată sub supravegherea Băncii Naționale a României, este funcționar public, în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal”. Așadar, un membru CA al unei bănci va putea răspunde penal în mod personal pentru nedepunerea unei sesizări la organele penale cu privire la faptele despre care a fost informat, fapta descrisă întrunind condițiile infracțiunii de omisiune a sesizării.
Întrebarea care apare însă este: poate răspunde penal persoana desemnată X care s-a ocupat de raportare și care a constatat în activitatea sa profesională săvârșirea faptei de dare de mită? Mai exact, X poate răspunde penal pentru infracțiunea de omisiune a sesizării?
Așa cum aminteam mai devreme, acest angajat al băncii îndeplinește condiția cerută de lege referitoare la subiectul activ calificat al infracțiunii, fiind funcționar public în sensul legii penale.
Faptul că X nu a depus în nume propriu o sesizare penală despre săvârșirea unei posibile infracțiuni despre care a aflat în cadrul băncii de exemplu, reprezintă tocmai elementul infracțiunii.
Cu alte cuvinte, până în acest punct, pare că X va putea să răspundă penal, în mod personal, dacă alege să nu formuleze el sesizarea penală.
Desigur că este greu de imaginat cum ar putea porni urmărirea penală pentru această infracțiune de omisiune a sesizării, atât timp cât entitatea bancară a încercat, cel mai probabil, tocmai protejarea unor astfel de informații interne, dar și a propriilor angajați; însă o sesizare din oficiu a organelor de urmărire penală, ori denunțul din partea unui terț, nu sunt ipoteze de exclus.
Revenind la analiza riscului răspunderii penale a persoanei X, din punctul meu de vedere intervine cauza justificativă prevăzută de Codul Penal, respectiv îndeplinirea unei obligații impuse de autoritatea competentă. Această cauză justificativă înlătură răspunderea penală, pentru că fapta este săvârșită în executarea unui „ordin de serviciu”.
Având în vedere că respectarea unui astfel de ordin ține, în esență, de disciplina muncii, are caracter licit și, în consecință, nu poate atrage răspunderea juridică. Însă o discuție mai complexă apare atunci când vorbim despre executarea unui ordin de serviciu nelegal sau neoportun (greșit, netemeinic) care, firește, atrage și prejudicierea angajatorului. Însă, în prezenta speță banca nu suferă un prejudiciu ca urmare a nedepunerii sesizării penale, cel puțin nu unul direct și iminent.
Concluzionând, consider că atât timp cât există un răspuns, preferabil scris, prin care conducerea băncii infirmă depunerea sesizării penale, – persoana X nu atrage răspunderea penală.
Însă este bine de știut, pentru persoanele desemnate cu primirea și soluționarea raportărilor interne din sfera whistleblowing, că există posibilitatea de a construi o apărare eficientă – în ipoteza nefericită în care ar ajunge suspecți într-o cauză penală precum cea analizată.