Italia a organizat ieri funeralii nationale pentru agentul secret Nicola Calipari, ucis de militarii americani in timpul operatiunii de repatriere din Irak a ostaticei italiene Giuliana Sgrena. Numeroase personalitati ale lumii politice si militare au participat – au figurat printre acestea presedintele Carlo Azeglio Ciampi. Calipari, care era casatorit si avea doi copii, in varsta de 13, respectiv 19 ani, a murit vineri seara, incercand sa o apere pe Sgrena, cand militarii americani au deschis focul asupra masinii in care se aflau. Promisiunea facuta duminica, de Casa Alba, de a desfasura “o ancheta completa” nu a redus la tacere polemicile referitoare la o ambuscada, iar incidentul a declansat din nou resentimentele populatiei italiene fata de Statele Unite si razboiul din Irak. Pe de alta parte, agentii italieni sunt acuzati ca au ascuns informatii colegilor lor americani, privind plata unei recompense pentru eliberarea ziaristei. “Serviciile italiene de informatii au decis sa obtina eliberarea lui Sgrena platind o recompensa rapitorilor, dar nu i-au anuntat pe colegii lor americani, care, daca ar fi stiut acest lucru, s-ar fi opus”, a declarat responsabilul citat de La Stampa. Mediafax
Eveniment
Funeralii nationale pentru Nicola Calipari
Funeralii nationale pentru Nicola Calipari