Compania CNDPI Romsoft, operatorul retelei Depozitul de Calculatoare, unul din cei mai mari jucatori de pe retailul IT&C, estimeaza ca piata locala va creste sub estimarile de la inceputul anului, in parte datorita faptului ca unele firme si o parte din clientii rezidentiali isi amana deciziile de achizitie datorita contextului economic international.

“Nevoia de IT este evidenta si piata nu va cadea de tot. Pe de alta parte insa sunt multe companii care isi amana decizia de cumparare pana cand se va inregistra o oarecare stabilitate in piata si dupa ce vor trece alegerile. La fel si cu utilizatorii finali. Lumea mai asteapta. Exceptie vor face sarbatorile de la sfarsitul anului care s-ar putea sa induca o mica stare de euforie, dar cu o floare nu se face primavara. Nu cred ca vor scadea doar unele produse, ci se va inregistra un recul global, direct proportional cu ponderea lor in portofoliu”, a precizat pentru ZF Adrian Furnica, director general al CNDPI Romsoft. Oficialul Romsoft a mentionat ca si compania pe care o conduce a luat decizia de a inchide magazinele neprofitabile si de a evita investitiile riscante, pe termen lung. In acest context, Furnica spune ca si CNDPI Romsoft isi va schimba planurile de business. “Este evident ca ne vom revizui planurile de business, dar nu pot sa va spun exact cu cat. Daca ati putea estima cursul de schimb si situatia economica si cat vor fi pomenile electorale lipsite de logica, as putea sa va spun mai multe”, a spus el. La jumatatea acestui an, CNDPI Romsoft anunta venituri de 29,16 mil. euro si revizuirea in sus a tintei de vanzari pe intregul an, la 58 mil. euro. Compania anuntase de asemenea planuri de extindere puternica a retelei de magazine, pana la 120 de unitati, la jumatatea anului viitor. Adrian Furnica spune ca unul din motivele pentru care a luat decizia de a inchide un numar de 12 magazine, din care niciunul nu se afla in Bucuresti, este acela ca in perioade de criza un magazin poate avea nevoie de mai mult timp pentru a trece pe profit. “In general am inchis magazine deschise in ultimul an. Orice magazin ajunge la maturitate cam in 3-6 luni intr-o perioada economica normala. In cazul in care exista recesiune este probabil ca aceasta perioada sa se lungeasca si nu vrem sa ne-o asumam in conditiile actuale. E mai ieftin sa ne retragem si sa revenim in alte conditii globale, atunci cand ai posibilitatea sa astepti”, a spus seful CNDPI Romsoft. El a spus ca unele dintre magazinele inchise se afla in localitatile Borsa, Sfantu Gheorghe si Campina. Pe de alta parte, Adrian Furnica spune ca este posibil ca printre efectele crizei sa se numere si o reducere a chiriilor pentru spatiile comerciale, care ajunsesera la un nivel “aberant”, in opinia sa. “Noi lucram cu spatii inchiriate. Asta inseamna ca denuntam contractele si mai vedem. Pe de alta parte, proprietarii de spatii ajunsesera la niste cereri de chirie absolut aberante si nejustificate, avand impresia ca ei vor castiga in orice conditii. Se va ajunge din nou la o atitudine de negociere de la una de dictat, ceea ce sigur va imbunatati situatia cat de curand”, a adaugat el.