Subdiviziunea Nautilus a Editurii Nemira, care se ocupă de cărți science-fiction are o serie dedicată celebrului scriitor francez Bernard Werber. Mai precis seriei „Furnicilor”. O colecție coordonată de Ana Nicolau.
Bernard Werber – Furnicile. Traducere din limba franceză de Nicolae Constantinescu. Ediția a doua
Bernard Werber – Ziua furnicilor. Traducere din limba franceză de Nicolae Baltă. Ediția a doua
Sunt două cărți devenite clasice, cunsocute în toată lumea. The Sunday Times scria la vremea apariției: „Această carte este pur și simplu o capodoperă care te pune pe gânduri.” Primul volum s-a tradus în peste 30 de limbi și s-a vândut în peste 20 de milioane de exemplare.
Povestea romanului pare simplă: atunci când descinde în casa moștenită de la un unchi entomolog, Jonathan Wells se confruntă cu armata furnicilor. Dar această comunitate imensă are orașele ei, ierarhiile ei, coloniile ei, precum și o limbă proprie, sclavii, mercenarii sau armele ei. Iar forța lor este uriașă. Cititorii intră în monstruoasa și palpitanta lume a acestor fiinte infraterestre, într-un SF în care suspansul și groaza se întâlnesc la fiecare pagină.
„Furnicile – scrie Bernard Werber – ne arată un model de cetate: o treime nu face nimic, dar consumă, o treime nepricepută vâneaza în locuri nepotrivite și construiește instrumente prea puțin fiabile, o treime eficientă îndreaptă greșelile colective. Rezultatul este un sistem care funcționează, în care toată lumea este hrănită. Fără poliție, fără ierarhie, fără recompense, fără prestigiu. Această societate seamănă pe undeva cu corpul uman, în care fiecare celulă contribuie la funcționarea întregului… Furnicile sunt animale subestimate din cauza taliei lor. Am vrut să le redau noblețea și titlul de cea dintâi specie animală terestră ca număr, vechime și ocupare a teritoriului.”
Bernard Werber s-a născut la Toulouse în 1961. După ce termină liceul, începe să scrie romanul „Les fourmis” și urmează Facultatea de Drept în orașul natal, apoi jurnalismul la Paris; primește o bursă în Africa și scrie pentru mai multe publicații din Franța. În 1991 îi apare la Editura Albin Michel „Les Fourmis”, volumul pe care-l începuse în adolescență. Cartea are succes imediat, este tradusă în treizeci de limbi și cucerește milioane de cititori. În 1992 apare continuarea, „Le Jour des fourmis”. Volumul al treilea al seriei, „La Révolution des fourmis”, vede lumina tiparului în 1996. Urmează, de-a lungul anilor, aproape treizeci de cărți (serii SF, volume de proză scurtă, lucrări experimentale) care reflectă interesul autorului pentru știință, filozofie, spiritualitate, scrierile sale ilustrând si combinarea dintre genurile literare.
Acum câțiva ani a anunțat o decizie controversată – aceea de a lansa o carte nouă în fiecare an, pe 3 octombrie.