Capitala a fost ieri maturata de o furtuna care s-a soldat cu decesul unui adolescent, ranirea altor patru persoane si avarierea mai multor masini. Eduard Nica, elev in clasa a XI-a la Liceul Decebal din Bucuresti, a murit din cauza leziunilor grave suferite dupa ce un copac a cazut peste el. Baiatul se indrepta spre scoala, impreuna cu doua colege, in momentul in care pomul s-a prabusit peste ei. In acelasi timp, in judetele Iasi, Suceava, Vrancea si Harghita circulatia rutiera se desfasura cu dificultate din cauza viscolului. Mai multe localitati din judetul Vaslui au ramas izolate si fara energie electrica din cauza vantului si a caderilor abundente de zapada din cursul noptii de duminica spre luni. De asemenea, un numar de 112 localitati din judetul Vrancea au ramas fara energie electrica din cauza zapezii si a viscolului din ultimele 24 de ore, in total fiind afectati aproximativ 42.000 de locuitori. Precipitatiile cazute in ultimele 24 de ore au determinat producerea de inundatii, cele mai afectate fiind judetele Dolj – sute de case inundate din 17 localitati – si Gorj – unde apele s-au revarsat in cateva zeci de gospodarii. Mediafax