Cele mai mari banci europene sunt intr-o mare dilema – majoritatea sunt pe cale sa-si atinga limitele de crestere pe propriile lor piete, dar nici una nu a reusit sa vina cu o strategie convingatoare pentru o expansiune in restul Europei. Doar in cateva cazuri au fost incercate fuziuni transfrontaliere, dar acestea s-au produs in special in tarile mai mici.
Aliantele si societatile mixte dintre bancile din tari diferite nu au reusit deocamdata sa aduca beneficii substantiale. Noile tehnologii interactive bazate pe internet, care ar trebui teoretic sa permita un acces mai facil clientilor de peste hotare, sunt in cea mai mare parte netestate.
Astfel, bancile raman in fata unei alegeri dificile, afirma Olivier Hamoir, directorul filialei din pentru industria bancara din Brussels a companiei de consultanta McKinsey, citat de Financial Times: “Bancile trebuie sa aleaga intre a ramane pe loc si a face pasul inainte”.
Timpul este cat se poate de potrivit pentru o consolidare pan-europeana in una dintre cele mai fragmentate sectoare ale economiei continentului. Numai in FTSE Eurotop 300 sunt 51 banci, mai mult decat dublul numarului companiilor din urmatorul sector de activitate.
Uniunea economica si monetara europeana va duce la caderea barierelor in operatiunile transfrontaliere o data cu venirea monedei unice in 2002, iar clientii vor putea sa compare preturile din intregul spatiu euro. Aceasta va stimula concurenta dintre banci si crearea unor companii mai mari, care sa reduca din costuri.
Acesti clienti vor fi tot mai interesati in produse noi si rezultate mai bune, afirma Philip Middleton, seful departamentul de consultanta financiara de la KPMG.
“Europenii devin mai bogati si nu vor sa-si plaseze banii in banca de economii de la colt. Mai mult, pensiile europene se vor deplasa de la beneficii fixe la contributii fixe, devenind normal ca populatia sa-si finanteze ea insasi o pensionare la nivelul clasei medii.”
Poate si mai important, exista o convingere larg raspandita in randul bancherilor ca o consolidare pan-europeana este iminenta. “Cred ca industria noastra va ajunge sa fie structurata asemanator cu industria petroliera mondiala,” a afirmat Marcel Ospel, presedintele grupului bancar elvetian UBS. “Vor exista cateva mari firme bancare urmarite de un grup competitiv de mici jucatori de nisa.”
Totusi, obstacole importante in calea aparitiei grupurilor bancare pan-europene. Unul dintre acestea este supravietuirea multor piete europene de fonduri mutuale si banci de economii cooperatiste cu detineri importante de actiuni in sectorul de retail banking.
Aceste banci sunt suficient de izolate de pietele de capital pentru a fi relativ putin interesate de veniturile mici si vazand putine motive de a se restructura.
De asemenea, guvernele nationale colaboreaza cu managerii pentru a proteja societatile bancare de top din tarile respective. Lipsa de armonizare dintre legislatie si sistemul fiscal din sectorul bancar face dificila crearea unor veritabile produse financiare pan-europene.
Din toate aceste motive, tranzactiile transfrontaliere au ramas in mare parte neatragatoare din punct de vedere al valorii pentru actionari. Iata de ce ramasul pe loc, afirma Hamoir, este o optiune demna de luat in seama.
Fuziuni transfrontaliere au avut loc in Scandinavia si Benelux, unde cele mai mari banci din tarile mici au fost nevoite sa caute piete pentru expansiune in afara propriilor hotare. Achizitia din acest an a grupului francez CCF de catre banca britanica HSBC este prima tranzactie importanta dintre cele mai mari institutii bancare din Europa.
Daca bancile doresc sa promoveze o strategie europeana comuna, exista cateva alte optiuni pe langa tranzactiile tranfrontaliere. Cateva dintre ele au adoptat o strategie de aliante cu banci din alte tari, in multe cazuri existand participatii reciproce.
Cel mai semnificativ dintre aceste cazuri se concentreaza pe Banco Santander Central Hispano (BSCH), cea mai mare banca spaniola, care detine filiale sau actiuni in mai toate tarile Americii Latine. in Europa, ea detine cote de actiuni in Royal Bank of Scotland (Marea Britanie), Societe Generale (Franta), Commerzbank (Germania) si San Paolo IMI (Italia).
Aceste relatii, cu detineri reciproce de actiuni, ar putea incuraja contopirea functiilor de administrare pentru a reduce din costuri.
Pana in prezent, rezultatul cel mai concret a fost sprijinul acordat de BSCH partenerilor sai – de exemplu, marirea, anul trecut, a cotei pe care o detine in SocGen pentru a o ajuta sa refuze oferta nesolicitata de preluare din partea Banque National de Paris.
De asemena, grupul spaniol a contribuit la oferta reusita facuta de Royal Bank of Scotland pentru National Westminster Bank, cumparand actiuni in valoare de 1,2 miliarde lire sterline, adaugand mai tarziu alte 500 milioane lire pentru a-i mari disponibilitatile bancii.
In consecinta, unii observatori sunt tentati sa vada astfel de aliante ca pe niste actiuni de blocare, care limiteaza influenta rivalilor fara sa necesite existenta unei sume echivalente cu oferta de preluare.
“Participatia reciproca nu permite influente prea mari asupra strategiei celuilalt si nici venituri deosebite”, afirma Norman Bernard de la First Consulting, care ofera bancilor consultanta strategica.
Ceilalti vad aceste retele de actionariat reciproc ca pe un mariaj de proba, care permite partenerilor sa se cunoasca mai bine inainte de a face pasul decisiv. Dupa coabitare, o fuziune amiabila este mult mai probabila decat o preluare ostila care implica un cost suplimentar.
Chiar daca partenerii descopera ca nu sunt compatibili, ei vor acumula o cunoastere mai buna a pietei celuilalt.
Aceste retele reprezinta “un nou model”, spune Nigel Myer, analist la Chase Manhattan. “Bancile mari pot lucra impreuna cu bancile centrale, oferind produse comune, dar mentinandu-si propriile filiale si proprii angajati”.
Olivier Hamoir de la McKinsey considerata ca asemenea aranjamente de colaborare duc si la o strategie alternativa: expansiune internationala prin specializare – de exemplu, in produse cum sunt cartile de credit sau fondurile mutuale.
Fiecare partener se poate specializa intr-un produs propriu, pe ansamblu putand oferi o gama de servicii financiare competitive.
Specializarea fara asemenea legaturi reciproce este si ea o optiune pentru unele banci europene – incurajate de costurile reduse de infiintare a firmelor care isi vand serviciile pe internet. Lloyds TSB din Marea Britanie, de exemplu, este pe cale sa lanseze o banca internet in Spania, pe care o va extinde mai tarziu in alte tari.
Banco Bilbao Vizcaya Argentaria, cea de-a doua banca spaniola, a achizitionat First-e, un start-up internet care opereaza in principal in Anglia.
“Oricine poate intra pe piata bancara”, afirma Norman Bernard de la First Consulting. “Obtinerea unei licente bancare este in prezent mult mai usoara, iar costurile de infiintare a unei firme sunt mult mai mici. Dar banii nu incep sa vina decat dupa mai multi ani – internetul este un mecanism costisitor pentru atragerea de clienti”.
Costul de atragere a clientilor pe internet este intr-adevar mare, dar este totusi mai scazut decat in cazul unei achizitii, spune Stephen Kingsley de la Arthur Andersen.
“Este mai atragator sa furi clientii altora decat sa-i cumperi. Dar daca banca mea are un renume cat de cat, mi-as cheltui banii pe proprii mei clienti si pe produse noi decat pentru a cumpara alta banca”, afirma acesta.
Ca si Hamoir, el crede ca pentru unele banci, cea mai buna alternativa este sa stea pe loc decat sa faca marele pas inainte.
Iar daca nici una din cele doua variante nu este atragatoare, adauga el, ar putea fi in interesul actionarilor ca unele banci sa fie vandute la pretul maxim decat sa astepte ca bancile cu cele mai adanci buzunare si cel mai puternic management sa le fure clientii.
“Consolidarea nu este intotdeauna raspunsul ideal: ar putea fi doi dinozauri in tandrete in mijlocul unei ploi de meteoriti”.