Fuziunea Omniasig cu BCR Asigurări, companii deținute de Vienna Insurance Group (VIG), va aduce grupului austriac economii de 10 mil. euro, susține Peter Hagen, directorul general adjunct al VIG.

“Aceste economii nu vor veni în acest an, întrucât fuziunea abia a fost inițiată și avem nevoie de acordul autorității de reglementare. Astfel, ne așteptăm, dacă vom avea noroc, să avem autorizația până la sfârșitul acestui an, dar nu pariez pe asta”, a declarat Hagen.

Acționarii celor două companii au aprobat fuziunea la începutul lunii august, Omniasig urmând să fie absorbită de BCR Asigurări. Asigurătorul creat astfel va deveni cel mai mare jucător local din industria de profil. Omniasig a încheiat 2010 pe locul trei în piața asigurărilor, cu subscrieri de 916 mil. lei și o cotă de piață de 11%. Veniturile BCR Asigurări s-au ridicat în același timp la 533 mil. lei, plasându-se pe locul șapte în piață, cu o cotă de 6,3%.

Peter Hagen va prelua conducerea grupului austriac în luna mai a anului viitor, urmând să-l înlocuiască pe Gunter Geyer, președinte al CA și director general al Vienna Insurance.