Concurenta de pe piata romaneasca de leasing va duce la disparitia pe termen mediu a companiilor mici. Fie ca va fi vorba de falimente sau fuziuni si achizitii, piata romaneasca de leasing se va polariza in urmatorii ani.
“Exista deja un razboi al dobanzilor pe piata romaneasca. O parte dintre companii au inceput sa isi vanda portofoliile, iar pe termen mediu situatia se va accentua. La orizontul anului 2007 vor exista putini jucatori care vor reusi sa faca fata comptetitiei, iar o buna parte dintre cei mici nu vor mai exista pe piata”, a declarat Dan Emil Stoica, vicepresedinte al Asociatiei Societaitlor de Leasing din Romania (ASLR), in cadrul conferintei Piata de Leasing.
Singura sansa de supravietuire a jucatorilor mici, in cazul in care nu sunt preluati de vreun mare jucator de pe piata, fie international sau local, pare a fi specializarea.
“Companiilor mici le va fi foarte greu sa acceada la conditii de finantare avantajoase. Ceea ce le ramane astfel de facut este sa se specializeze pe anumite segmente, cum este agricultura sau industria IT”, aprecizat Melih Mengu, presedintele Unicredit Lesaing si vicepresedinte al Asociatiei de leasing Bancar (ALB).
El crede ca o data cu apropierea de anul 2007 si aderarea Romaniei la UE, to mai multi jucatori internationali vor aparea pe piata romaneasca.
“In prezent sunt multe grupuri bancare active pe piata romaneasca (aproape 40 – n. red.), insa mai putin de jumatate au cate o societate de leasing afiliata. Este de asteptat ca intrarea bancilor in acest segment sa se faca fie prin preluarea unui jucator existent, fie printr-o investitie de la zero”, a adaugat Mengu.
Posibilele tinte pentru o astfel de achizitie sunt insa aproape inexistente. “Cu exceptia catorva companii independente puternice, alte posibile tinte nu prea exista”, a mai spus Mengu.
Mai mult, o buna parte dintre jucatorii mici se afla in prezent intr-o situatie aproape critica.
“Pana acum nu s-au inregistrat falimente de amploare pe piata romaneasca, insa este posibil ca in urmatoarea perioada sa se inregistreze”, a completat Stoica.
Pe piata romaneasca sunt In prezent cateva mii de societati care indeplinesc conditiile pentru a desfasura activitati de leasing – un capital social de cel putin 500 de milioane de lei si includerea activitatii de leasing intre obiectele de activitate. In realitate insa, doar 200 dintre aceste companii sunt active.
Peste 70 de companii care au in titulatura “leasing” figurau la jumatatea anului 2004 cu obligatii restante la bugetul de stat. Potrivit site-ului Ministerului Finantelor, pentru cea mai mare parte dintre aceste companii s-a inceput deja procedura de executare silita.
ionut.bonoiu@zf.ro
Eveniment
Fuziuni, achizitii, dar si falimente pe piata de leasing
Fuziuni, achizitii, dar si falimente pe piata de leasing