Ministrii de finante ai G20 (grupul celor mai industrializate state ale lumii si al principalelor economii emergente) au hotarat ca nu vor renunta la planurile de stimulare financiara, in contextul in care economiile nationale sunt inca dependente de ajutorul de stat.
Inca de la inceperea crizei financiare, guvernele lumii au pompat mii de miliarde de dolari in economiile nationale, dar exista semne ca acestea reactioneaza greu la planurile de stimulare financiara.
Ministrii de finante ai G20, reuniti la finele saptamanii trecute in Scotia, au ajuns la concluzia ca recuperarea este “inegala” si ramane dependenta de sustinerea statului, in timp ce somajul este una dintre problemele “majore”.
Ultimele date arata ca somajul in SUA a atins 10,2%, cel mai mare nivel din ultimii 26 de ani.
“Ritmul redresarii este dificil, in special in economiile avansate, unde increderea consumatorilor se mentine la un nivel scazut, iar retragerea unor masuri, precum programul primei de casare in SUA si alte tari, duc la scaderea productiei”, se arata intr-un document al Fondului Monetar International (FMI) ce a fost prezentat la summit.
Pentru 2010, FMI anticipeaza o crestere economica de numai 1,3% in statele avansate.
Pentru un raspuns coordonat al criza, G20 a stabilit un “calendar” pentru ca fiecare stat sa-si elaboreze un plan national de iesire din criza (pe 3 sau 5 ani) pana in ianuarie, ca apoi toate acestea sa fie analizate in aprilie 2010. Pe baza discutiilor vor fi formulate mai multe variante pentru liderii G20 care se vor intalni in iunie 2010, recomandari mai precise fiind asteptate pentru luna noiembrie a anului urmator.

Brown face valva la G20 cu propunerea unei taxe pe tranzactiile financiare
Pentru a grabi iesirea din criza, premierul britanic Gordon Brown, care a facut o vizita la Saint Andrews, locul de desfasurare al summit-ului, a cerut introducerea unei taxe pe tranzactiile financiare. Propunerea a fost insa respinsa de ministrii de finante din G20.
Potrivit premierului britanic, banii perceputi din aceasta taxa ar urma sa mearga intr-un fond de salvare a bancilor, in cazul in care acestea ar avea probleme financiare pe viitor. Brown a argumentat ca prin aceasta taxa, bancile vor inapoia banii primiti atunci cand au fost salvate de state de la faliment.
Propunerea reprezinta o schimbare la 180 de grade a lui Brown, avand in vedere ca pana in prezent s-a opus unei astfel de masuri. Franta si Germania au promovat-o anterior.
Potrivit premierului britanic, sectorul financiar este unul cheie pentru economie, iar guvernele nu au de ales si trebuie sa le salveze.
“Dar in niciun caz de succes nu trebuie sa se bucure cativa si noi toti ceilalti sa platim costurile esecului”, a spus Brown.
Liderii prezenti la summit-ul din Scotia au primit insa cu scepticism propunerea lui Brown. Ministrul de finante din Canada, Jim Flaherty, a declarat ca o taxa pe tranzactii, cunoscuta ca si taxa Tobin, nu este atragatoare, avand in vedere ca guvernul canadian nu este unul care mareste taxele. Si secretarul de stat al Trezoreriei din SUA Timothy Geithner a respins propunerea, despre care a spus ca nu e sustenabila. “Avem nevoie de stimulente financiare, nu de taxe pe tranzactii”, a declarat acesta.
Criticii insa au sustinut ca propunerea britanicilor este una pur electorala, avand in vedere ca anul viitor pe Partidul Laburist condus de Brown il asteapta alegeri legislative foarte dificile.
Potrivit presedintelui Bancii Centrala Europene, Jean Claude Trichet, propunerea lui Brown nici macar nu a fost discutata la summit, relateaza presa franceza.
O taxa similara a fost adusa in discutie de seful FMI, Diminique Strauss-Kahn. Acesta a declarat ca analizeaza posibilitatea introducerii unei asa-numite “taxe a FMI”, fiind vorba de un fel de prima de asigurare care sa duca la crearea unui fond de criza pentru banci.

China: Nu suntem suficienti de bogati sa combatem incalzirea globala
Ministrii de finante ai G20 nu au reusit insa sa ajunga la un acord cu privire la lupta impotriva incalzirii globale.
Marile state emergente, precum China, nu doresc sa cotizeze la fondul de 100 de miliarde de euro pe an, stabilit anterior, pentru lupta impotriva incalzirii globale. Liderii chinezi au argumentat ca nu se simt destul de bogati pentru a cotiza. Luna viitoare are loc la Copenhaga un summit important privind incalzirea globala.