Nu sunt familiarizat cu lumea pictorilor, am rar ocazia de a trece pragul unui atelier. Am fost, de mai multe ori, în atelierul maestrului Val Gheorghiu, căutând să fur cu privirea, hulpav, orice amănunt, orice obiect aruncat aiurea și, mai ales, să trag cu ochiul către tablourile înșirate într-o ordine dezordonată.
Poate e simplă și vulgară indiscreție (deși nu cred), dar nu am cum să rezist ispitei de a a pătrunde într-un spațiu unde, mi se pare mie, se petrece un fel de stranie alchimie. Pictorii trebuie că văd lumea altfel decât noi, profanii, iar aspectul de magazie în care sunt rânduite viziunile lor colorate conferă atelierului un iz misterios, magic.
Ei, bine, am avut norocul să calc în atelierul unui pictor pe care îl știam de la distanță și să văd, acolo unde au fost create, lucrările ce întregesc o expoziție-bilanț, de care ieșenii au ocazia să se bucure începând de pe 2 iunie: este vorba de Gabriela Agafiței și de cele 50 de lucrări de grafică ale sale. Sigur că altfel au fost acestea dispuse pe simezele Galeriilor din Sala Nicolae Tonitza, pe ce criterii, dat fiind că e vorba de “20 de ani de grafică”, dar cred că am fost norocos că le-am putut contempla acolo, în spațiul înghesuit, luminos al atelierului. Nu-mi arog, Doamne ferește, nici o pricepere în domeniu, nu vreau să fur pâinea nimănui, tot ceea ce urmează să citiți trebuie luat ca simple speculații, impresii neprofesioniste, de amator, de diletant. Nu sunt, la urma urmelor, nici primul, nici ultimul critic literar care încearcă să-și sistematizeze impresiile despre unele lucrări de artă.
Grafica Gabrielei Agafiței amestecă nonșalant diverse tehnici, printre care colajul mi-a atras atenția numaidecât. În primul rând, pentru că el nu este folosit decorativ, ci de regulă ca un contrapunct compozițional. Decupajele din ziare nu completează desenul, ci intră în dialog cu el și i se integrează. Colajul nu e doar ramă ori rupere de rimt, forțare a unei armonii a liniilor, ci adâncește sugestii sau chiar imprimă sens lucrărilor. Încadrând, de pildă, o siluetă de înger anemic și debusolat, cu chip livid, răvășit, pe un fundal vinețiu, gri, apăsător într-o ramă realizată din texte decupate din ziar, artista sugerează cumva că acea stranie și nenorocită ființă decăzută, ale cărei aripi neputincioase îi marchează declinul, este o victimă a lumii noastre, un prizonier al acestei lumi strivite de imagini brutale, agresive, livrate, de regulă, prin intermediul presei, care nu doar reflectă, ci construiește o realitate abrutizantă. În alte locuri, decupajele construiesc obiecte în sine (o barcă, de pildă, pe care plutesc, parcă tot în derivă, un om livid, spectral, însoțit de o felină amenințătoare și de o pasăre întunecată, deci de rău augur).
Se înțelege că lucrările Gabrilei Agafiței spun și povești, de cele mai multe ori nu foarte senine. Dar este acesta un mare atu al artistei, faptul că reușește, din câteva linii și câteva pete de culoare, să construiască o poveste. Siluete adolescentine, parcă chagalliene, parcurg un spațiu ce pare adesea apăsător. Dar o fac cu o anumită naturalețe, chiar cu o jubilație care este cea a speranței, a încrederii în viață pe care doar tinerețea ți-o poate da. Sigur, toate aceste figuri au ceva imaterial, lasă impresia că plutesc, că levitează, par a avea consistența unor libelule. Artista știe să se folosească foarte bine de culoarea cartonului pe care lucrează, proiectând pe un fond de un albastru intens, marin, un cuplu imaterial, aproape transparent, care se desprinde din fundal și se ridică insesizabil către un cer în care domină galbenul lumonos. Rezultă astfel o poveste de dragoste în cheie fantastică. Viziunea, aș spune atitudinea graficianului este una plină de candoare, de tandrețe față de aceste “personaje”. Respiră mult rafinament, multă finețe din aceste sondări într-o realitate gracilă, aflată parcă la limita dintre material și nonmaterial, dintre figurativ și nonfigurativ. Lucrările în albastru sunt dintre cele mai reușite, având forța discretă de a contura, din câteva linii, o lume pe care o simți locuită de ființe care trăiesc în mediul lor cu irizări ireale.
Nu am cum să nu remarc că întreaga grafică a Gabrielei Agafiței are obsesia păsării. În foarte multe lucrări, apare pasărea filiformă, fie ca “actant” al desenului, schițată brâncușian ori stilizată fericit, când i se imprimă un zbor ascensional, fie ca însoțitor al figurinelor umane. Fie că e vorba de un papagal colorat, care stă pe umărul unei femei, fie, de cele mai multe ori, că e vorba de un partener de singurătate al unora dintre “personaje”, acest motiv trimite obligatoriu la zbor și la o tradiție simbolică, arhetipală care dă greutate multora dintre lucrări, care câștigă în acest mod și posibilitatea de a deschide noi portițe de interpretare celui care stă să ducă până la capăt sugestiile livrești ale graficianului.
În pofida culorilor adesea apăsătoare, grafica Gabrielei Agafiței este tonică, lasă să transpire și bucuria creației, dar și o atitudine ludică, uneori ironică, alteori sceptică. Oricum, e vorba de o lume rafinată, situată, parcă, în prelungirea celei pe care avem impresia că o putem percepe în toate nuanțele sale. Ei bine, nu o putem face decât dacă ne lăsăm din când în când purtați de astfel de artiști în viziunile lor, dacă ne mutăm, fie și pentru câteva minute, cât ne ia să căscăm ochii la lucrările dintr-o expoziție, în lumea lor. Gabriela Agafiței este unul dintre pictorii ieșeni care au acest dar, de a te găzdui într-o lume aparte, în care îți face plăcere să te pierzi, pentru a te regăsi apoi înnobilat. Este efectul artei autentice, la urma urmelor.
P.S. Rectind acest text, observ că am folosit alarmant de mult cuvântul “parcă”. Asta mă mulțumește, e semn că nu încerc să spun mai mult decât pot pricepe, în calitatea mea de admirator neprofesionist al unei arte exigente…
BOGDAN CRE}U (n`scut la 21 ianuarie 1978, în jude]ul Constan]a) este lector la Catedra de Literatur` Romån` din cadrul Facult`]ii de Litere, Universitatea “Al.I. Cuza” din Ia[i. Doctor în filologie, cu distinc]ia magna cum laudae, din iulie 2006. Volume publicate: Arpegii critice. Explor`ri în critica [i eseistica actuale (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romånia; Premiul pentru debut al revistei “Convorbiri literare”); Matei Vi[niec – un optzecist atipic (Premiul pentru debut al “Ziarului de Ia[i”, nominalizat la Premiul pentru debut al revistei “Romånia literar`”), Lecturi actuale. Pagini despre literatura romån` contemporan` (Premiul pentru critic` al revistei “Ateneu”), Utopia negativ` în literatura romån`. Cronicar literar, eseist; a publicat în jur de 500 de articole în diferite reviste culturale. Semneaz` prefe]e la numeroase volume, antologii etc. Redactor al revistei “Paradigma”. Membru al Uniunii Scriitorilor din Romånia [i al Asocia]iei pentru Literatur` General` [i Comparat`. Din 2006, semneaz` o rubric` s`pt`månal` în “Ziarul de Ia[i”. Colaborator la emisiunea “Convorbiri literare” a Radio Ia[i, din 2006.