Revoluționarii libieni doresc intervenția forțelor internaționale deoarece trupele militare ale lui Gaddafi au distrus în totalitate orașul Zawiya, scrie Financial Times.

“Zawiya nu mai există. Ne-au bombardat orașul de la ora 10 dimineața până la 11.30 seara. Nu mai avem electricitate și nici apă. Suntem izolați față de restul lumii”, a spus Ibrahim, un locuitor din fostul oraș.

Zawiya, care se află la 50 de km față de capitala Tripoli, este cel mai aproape oraș față de controlul opoziției. Săptămâna trecută, conducerea orașului a lansat o campanie prin care s-a încercat restabilirea controlului din centrul orașului dar aceasta nu avut nici un succes.

“Situația este mizerabilă. Cât de mult o să mai aștepte comunitatea internațională până va acționa?”, a spus Mustafa Gheriani, un purtător de cuvânt al opoziției, care critică comunitatea internațională pentru că nu face nimic.