Liderul libian Muammar Gaddafi a avertizat împotriva oricărei ofensive asupra Libiei, amenințând că va “transforma în infern viața” celor care vor ataca Libia, într-un interviu acordat cu câteva ore înaintea votării unei rezoluții a ONU care autorizează folosirea forței, scrie Mediafax.
“Dacă lumea devine nebună, vom fi și noi. Vom riposta. Vom trasforma viața lor în infern”, a declarat colonelul Kadhafi într-un interviu pentru televiziunea publică portugheză RTP, realizat cu câteva ore înaintea votării rezoluției în Consiliul de Securitate al ONU.