La fiecare sfârșit de lună martie, Radio România Cultural premiază, într-o gală a valorii și a rafinamentului, personalitățile culturale care au performat în anul anul anterior, în diferite domenii. Gala Premiilor Radio România Cultural a ajuns acum la ediția a XVI-a. Evenimentul s-a desfășurat pe scena Teatrului Odeon, luni 21 martie 2016. Maria Balabaș și Radu Croitoru au fost amfitrionii galei, iar momentele muzicale au fost sigurate de Luiza Zan și Big Band-ul Radio, condus de Ionel Tudor.
Premiile Radio România Cultural 2016, în ordinea acordării au fost:
– la secțiunea „Film”: „Aferim!” de Radu Jude;
– la categoria „Poezie”: Robert Șerban, pentru volumul „Puțin sub linie”, Editura Cartea Românească;
– la secțiunea „Educație și învățământ”: Asociația MetruCub, pentru coordonarea proiectului Susține cultura în educație;
– la categoria „Teatru”: Echipa proiectului Antisocial, o coproducție a Teatrului Național „Radu Stanca” și a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, semnată de Bogdan Georgescu;
– la secțiunea „Proză”: Mircea Cărtărescu, pentru „Solenoid”, Editura Humanitas;
– la secțiunea „Proiecte culturale și festivaluri”: Radu Afrim pentru conducerea artistică a Galei Tânărului Actor HOP;
– la secțiunea „Știință”: Roxana Rădvan, coordonatoarea Centrului de Excelență pentru Restaurare prin Tehnici Optoelectronice CERTO;
De asemenea, în cadrul Galei au fost acordate trei premii speciale, ai căror câștigători erau deja cunoscuți:
Premiul de Excelență i–a fost decernat istoricului Neagu Djuvara.
Premiul Lux Mundi i-a revenit artistului vizual Dan Perjovschi.
Premiul „In memoriam Iosif Sava” i-a fost acordat pianistei Raluca Știrbăț.
Fotografii de Alexandru Dolea