Peste 800 de personalități din mediile academic, cultural, public și privat, studenți și absolvenți români și membri LSRS din peste 50 de țări s-au reunit pe 8 ianuarie 2015, la Palatul Parlamentului, Sala C.A. Rosetti, pentru a cunoaște și recunoaște excelența academică românească din toate colțurile lumii. Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) a sărbătorit totodată și 6 ani de activitate.
Sebastian Burduja, membru fondator și Președinte de Onoare al Ligii Studenților Români din Străinătate, a afirmat: „O spunem răspicat încă de la lansarea Ligii noastre: toți acești tineri reprezintă o resursă strategică pentru viitorul țării! Prin reorientarea lor spre casă, România ar avea numai de câștigat prin profesionalism, inovație, capital social și financiar și mentalitate formată în sisteme competitive bazate pe meritocrație”.
La Gala Studenților Români din Străinătate s-au oferit 9 premii studenților români cu rezultate excepționale, astfel:
- Studentul Anului din Europa, nivel universitar – Sergiu Iliev (Imperial College, Marea Britanie).
- Studentul Anului din Europa, nivel post-universitar – Alexandra-Maria Bocșe (Universitatea Cambridge, Marea Britanie).
- Studentul Anului din America de Nord, nivel universitar – Mădălina Vlăsceanu (Universitatea Rochester, SUA).
- Studentul Anului din America de Nord, nivel post-universitar – Carla Baricz (Universitatea Yale, SUA).
- Studentul Anului de pe Alte Continente – Viorica Raluca Contu (Universitatea din Yamanashi, Japonia).
- Studentul Român Erasmus al Anului, premiu special oferit de ANPCDEFP – Antonela Vieriu (Universitatea Albert Ludwigs din Freiburg, Germania).
- Studentul Anului în România – Ionuț Budișteanu (Universitatea din București).
- Premiul Special în Arte „Grigore Vieru” – Alecsandra Raluca Drăgoi (Universitatea Portsmouth, Marea Britanie).
- Marele Premiu: Studentul Român al Anului din Străinătate – Raluca Popa (Universitatea MIT, SUA).
Raluca Popa (foto 3), câștigătoarea Marelui Premiu, este din Sibiu și în Septembrie 2014 a terminat doctoratul la Massachusetts Institute of Technology (MIT) din SUA în domeniul informaticii cu specializarea în Securitatea Internet-ului. Teza sa de doctorat contribuie la protejarea datelor confidențiale sau private împotriva hacker-ilor și a câștigat premiul Sprowls pentru cea mai bună teză în informatică de la MIT. Proiectul său CryptDB este folosit de companii de renume precum Google, SAP AG și Lincoln Labs. La începutul acestui an a decis să accepte oferta Universității Berkeley unde își va începe cariera academică.
În cadrul celei de-a șasea ediții a Galei LSRS, Liga Studenților Români din Străinătate a oferit Domnului Colonel Dorin Petruț distincția „Eroism, devotament și demnitate”. În a doua sa misiune în Irak, pe 11 septembrie 2007, colonelul român a salvat viața unui colonel britanic cu prețul pierderii unui picior.
Gala LSRS 2015 a marcat, de asemenea, și începerea activității Fundației CAESAR (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români), proiect al Ligii Studenților Români din Străinătate început în 2011 și ajuns astăzi la maturitate și independență juridică. CAESAR este o Fundație de sine stătătoare, dezvoltată pe trei direcții: comunitate, laborator de idei și platformă de acțiune civică a tinerilor, oferind idei și soluții concrete în domenii de importanță strategică pentru viitorul României.
În acest context, unul dintre primele proiecte pe care CAESAR le va lansa curând este promovarea adoptării votului electronic și prin corespondență. Dacă următoarele două luni nu vor aduce un progres real în această direcție, CAESAR va utiliza dreptul la inițiativă legislativă cetățenească – garantat de articolul 74 din Constituția României – și va prezenta Parlamentului în cel mai scurt timp 100.000 de semnături de susținere a unui astfel de proiect, în condițiile legii.