Caci acolo este salasul, unde, pret de doua saptamani din asfintitul fiecarei veri, zece pictori, graficieni si artisti decoratori fac din fermecatorul refugiu turistic al familiei Partal, dintre colnicele Monteorului buzoian, un fel de “colonie” nationala de reverii si straduinte creatoare. Un loc harazit, parca, unor astfel de indeletniciri estivale, in care “roiesc” de vreo trei ani cam aceleasi figuri ale contemporaneitatii noastre artistice.
In vecinatatea “Casei cu tei”, gazda si atelierul ad-hoc al trupei de maestri ai culorilor, sub poala padurii din preajma faimoasei si neperechei “mine de petrol”, s-a semetit mandra batatura a celui ce, cu pasiune si generozitate neostoite, palpita in straiul unui Mecena al zilelor noastre, prietenos si neconventional, printre protagonistii simpozioanelor de documentare si creatie plastica de la Monteoru. El se numeste Ion Manescu, altfel “starostele” inspirat si iscusit al marii “familii” de firme CONSTAM, una din cele mai prospere din acea parte a tarii, aflata la numai zece ani de la intemeiere. “Ctitoria” artistica de la Monteoru este numai unul dintre proiectele de suflet puse in opera in ultimii ani de aceasta proteica injghebare industriala si economica din Buzaul nostalgiilor andreesciene.
Ca de fiecare data, dupa lunile de decantare creativa si de dupa savuroasele escapade documentare prin piemonturile incarcate de vestigii arheologice, geomorfice, botanice, monastice, etnografice, rurale/bucolice, gastronomice si pomi-viticole, in intervalul aprilie-mai performantele plasticienilor participanti la simpozion primesc botezul confruntarii cu publicul. Mai intai, intr-o galerie centrala bucuresteana (de aceasta data, gazda le-a fost Galeria “Simeza” din inima Capitalei), apoi, acasa, la Buzau, in spatiul de la parterul blocului “Crinul”, unde se afla galeria artistilor profesionisti buzoieni si o buna parte din atelierele lor de creatie.
S-a instituit, iata, prin straduinta pictorului si pedagogului intr-ale artelor frumoase, Valeriu Susnea, participant si el la evenimentele de la Monteoru, dar si “mana dreapta” a celui ce patroneaza intregul proiect, un sambure din ceea ce am putea numi deja “traditia” Monteoru a ritualurilor ce insotesc aceasta frumoasa si cordiala intreprindere artistica, randuita exclusiv pe resurse si entuziaste initiative private. Este un demers creativ si institutional important in sfera artelor plastice din aceasta zona a tarii, ce promite in urmatorii ani constituirea unei colectii de arta contemporana. Prima de acest fel din arealul amintit, patronata de grupul de firme cu profil industrial si comercial evocat mai sus. CONSTAM-Art este, deocamdata, o componenta in formare a acestui univers de tendinte vizionare si elanuri lucrative, dar si sensibil si inteligent puse in opera sub obladuirea carismaticei personalitati a managerului general al Grupului buzoian.
La “Simeza” expun in acesta primavara Ion Silisteanu, Nicolae Alexi, Ion si Gabriela Draghici, Viorel Grimalschi si Ion Grigore, Mihai Manescu, Cristian Popa si Teodor Vescu si, fireste, Valeriu Susnea. Un florilegiu de nu e rezonante ale agorei artistice actuale, care insufleteste etosul patriarhal al asezarii dintre dealurile Monteorului, imbogatindu-l cu semnele, perene la randul lor, ale unui nou model de spiritualitate si verva creatoare.
Dincolo de performarea, deopotriva virtuoza si intens sensibilizata, a unui discurs plastic descriptiv, in care elementele figurative poarta pecetea evocatoare si reconstitutiva a atmosferei sau a ambiantelor reale, in diferite chei stilistice, ce delimiteaza inconfundabilele profiluri artistice ale protagonistilor (Ion si Gabriela Draghici, Ion Grigore, Valeriu Susnea, Teodor Vescu, Mihai Manescu, Nicolae Alexi), lucrarile expuse la “Simeza” ilustreaza pregnant o “stare de gratie”, adesea cu incarcatura simbolica semnificativa lesne recognoscibila, a ceea ce poate fi tradus drept “duhul” locurilor. In general, artistii integrati in proiectul Monteoru-Art au consimtit, aproape programatic, sa sustina in plan pictural (sau sculptural, in cazul lui Cristian Popa) aura memoriala si sensibila, notata adesea cu subtile infiorari polemice de expresie post-moderna, raportate la curente si tendinte estetice si stilistice consacrate, a peisagismului traditional. Este una din caracteristicile liber asumate de conservare a formelor explicite de discurs plastic, fara emfaza scolastic-didacticista, onest si jovial transpus in limbaj pictural, ce invita la comunicare deschisa si confort vizual. Este un exercitiu pe care relatia nemijlocita a artistului cu mediul ambiant a tradus-o in repetatele si savuroasele sedinte de plein-air-ism, in expresia lui cea mai curata, traite pasionant de aproape toti protagonistii Simpozioanelor de la Monteoru.
Din cerdacul “Casa cu tei” si pana pe simezele galeriilor bucurestene si buzoiene, aceasta bucurie a jocului, rafinat si inteligent transpus in gest creator, palpita in toata ofranda lor plastica.