Firma de dezvoltare imobiliară Oasis Development, controlată de oamenii de afaceri sibieni Klaus Reisenauer și Kurt Wagner, a finalizat, alături de compania austriacă Real4You, o investiție de 7 mil. euro într-o galerie comercială din Râmnicu Vâlcea, cu o suprafață de 3.500 de metri pătrați.
Galeria este situată în incinta magazinului Kaufland din oraș și este închiriată către retaileri precum Altex, Deichmann, Takko, DM Drogerie Markt și Carmolimp.
Acesta este cel de-al treilea centru comercial sub brandul Family Center finalizat de către Oasis după proiectele din Botoșani și Giurgiu. Compania a mai realizat pe piața locală și galerii comerciale sub conceptul Prima Shops în orașele Reghin, Tecuci și Făgăraș, precum și mai mult de 50 de magazine pentru rețelele Plus și Kaufland.
În Vâlcea, principalul competitor pentru Family Center este mallul River Plaza, cu o suprafață închiriabilă de peste 12.000 de metri pătrați, pe care compania portugheză Sonae Sierra a plătit 42 mil. euro în urmă cu patru ani.
Orașul, cu circa 100.000 de locuitori, este vizat și de către compania belgiană BelRom, care intenționează să dezvolte aici un parc comercial de mari dimensiuni, dar în momentul de față proiectul este în stand-by.
Pe de altă parte, Oasis are în construcție un mall de 24.000 mp în Oradea, a cărui inaugurare este programată pentru anul viitor, și intenționează să extindă conceptul Prima Shops și în orașele Aiud, Adjud, Alexandria, Sebeș și Satu Mare, valoarea cumulată a acestor investiții fiind estimată la 80 mil. euro.
Piața centrelor comerciale dă ușoare semne de dezgheț, pe măsură ce retailerii găsesc acum un moment bun să se extindă deoarece pot negocia chirii mai mici, și mizează pe creșterea puterii de cumpărare pe termen mediu, în condițiile în care consultanții se așteptă la un avans de peste 60% al consumului.