Societatea de asigurari Garanta, controlata de grecii de la Ethniki Asfalistiki, a incheiat anul trecut cu subscrieri de circa 10,95 milioane de euro (39,67 milioane de lei).

Comparativ cu 2004, afacerile companiei au crescut cu aproximativ 12% in euro si au stagnat in lei.

Din asigurari generale, compania a subscris 10,15 milioane de euro (36,78 milioane de euro) in 2005, in crestere cu circa 11,6% in euro fata de anul anterior. Pe partea de asigurari de viata, afacerile companiei au avansat cu 20%, pana la 797.100 euro (aproape 2,89 milioane de lei) prime brute subscrise.

Garanta a incheiat anul trecut cu un profit brut de peste 363.000 de euro (1,32 milioane de lei). In 2004, societatea a inregistrat o pierdere de aproape 839.000 de euro (3,4 milioane de lei), potrivit raportului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).

Garanta are un capital social de peste 4,7 milioane de euro (16,5 milioane de lei). Societatea este controlata de grecii de la Ethniki Asfalistiki, care detin 93,26% din titlurile Garanta. Ceilalti actionari sunt presedintele companiei La Dorna, Jean Valvis (5%), Radiocomunicatii (0,73%), RomTelecom (0,59%) si Posta Romana (0,42%).

Ethniki Asfalistiki a cumparat in octombrie anul trecut societatea de asigurari Alpha Insurance de la Alpha Bank Group, pentru care a platit 2,7 milioane de euro. Ethniki face parte din grupul National Bank of Greece (NBG), care a preluat Banca Romaneasca la sfarsitul anului 2003. Prin intermediul bancii, grecii sunt prezenti si in actionariatul Asitrans, societate de asigurari la care detin circa 10% din titluri.

Recent, Alpha Insurance si-a schimbat denumirea in NBG Asigurari si a renuntat la autorizatia de a vinde asigurari de viata, activand acum doar pe partea de asigurari generale.

Pana la sfarsitul lunii iunie, Garanta si Alpha Insurance vor fuziona, potrivit directorului general adjunct al Garanta, Daniela Grigore.

De asemenea, este posibil ca Garanta sa intre in acest an pe piata asigurarilor de sanatate. Pe aceasta piata mai activeaza companiile Allianz-Tiriac, Aviva, Interamerican si Generali.

O alta companie de pe aceasta piata este Omniasig Addenda, insa CSA i-a retras autorizatia de functionare la inceputul lunii februarie, deoarece nu si-a majorat capitalul potrivit normelor Comisiei. In acest an, va incepe sa vanda polite de asigurare de sanatate si societatea Asiban.