Dezvoltatorii imobiliari oferă în contractele de vânzare a locuințelor noi garanții de maximum doi ani pentru finisaje, mai mici decât în cazul achiziționării unui autoturism, deși durata de viață a unei locuințe este în medie de 50 de ani, iar investiția în locuință este mult mai mare decât pentru o mașină.

Cumpărătorii de locuințe sunt în schimb protejați de legea locuinței și a calității în construcții, care prevede că pentru “viciile ascunse” ivite într-un interval de zece ani de la recepția lucrării răspund proiectanții, executanții și furnizorii de materiale de construcții, astfel că responsabilitatea nu mai cade pe umerii investitorului inițial, cel de la care a fost cumpărat apartamentul.

“În scris, nu dă nimeni (niciun dezvoltator – n.red.) nicio garanție. La blocurile noi toate au probleme. Mie mi-a picat un perete de gips-carton și am avut probleme cu cada, pe lângă care curgea apă”, spune proprietarul unui apartament nou cu două camere din cartierul bucureștean Titan, căruia dezvoltatorul i-a rezolvat ulterior problemele, dar fără a fi constrâns de contractul semnat.