Statul va aloca pentru anul acesta garanții de 1,2 miliarde de lei (echivalentul a 275 mil. euro) pentru finanțările acordate prin programul “Mihail Kogălniceanu” pentru IMM-uri, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern publicat pe site-ul Ministerului de Finanțe.
Firmele cu o cifră de afaceri mai mică de 50 mil. euro pot accesa linii de finanțare de maximum 125.000 de euro, iar 70% din dobândă este subvenționată de stat.
Banii nu pot fi utilizați însă în orice mod dorește beneficiarul, așa cum se întâmplă în cazul unei linii de credit clasice, fiecare cheltuială trebuind justificată cu documente. Liniile de finanțare acordate prin program nu pot depăși 50% din cifra de afaceri pe ultimele 12 luni, iar dacă firma are și alte facilități de credit, valoarea este limitată la 30% din cifra de afaceri.
Programul, care a demarat în toamna anului trecut și a fost conceput ca o măsură de relansare a economiei, a avut un început greoi, iar până la jumătatea lunii trecute fuseseră vândute numai 300 de credite. Guvernul estima în septembrie că s-ar putea da circa 4.000 de credite în patru luni de la start.