Garsonierele din blocurile vechi situate în cartierul Drumul Taberei au cele mai mici prețuri din București, respectiv de 34.450 euro, acestea fiind cu 20% sub prețul mediu cerut de proprietari la nivelul Capitalei, potrivit unui studiu al portalului imobiliare.ro.
Prețul mediu al garsonierelor din București se situează în jurul valorii de 42.000 de euro.
Locul doi în clasamentul celor mai ieftine garsoniere din București este ocupat de zona 1 Decembrie 1918, unde proprietarii cer în medie 34.596 euro (1.116 euro/mp util) pentru o garsonieră amplasată într-un bloc construit înainte de 1990. Trebuie menționat însă faptul că suprafața medie a garsonierelor din aceste două cartiere este ceva mai redusă, iar din punct de vedere al prețulul pe metru pătrat util, acestea nu sunt cele mai ieftine zone.
Clasamentul este completat de cartierele Berceni (35.000 euro, 1.089 euro/mp util) și Titan (35.500 euro, 1.132 euro/mp util). Garsonierele din Pantelimon sunt scoase la vânzare la un preț apropiat: 36.000 de euro, acest cartier clasându-se astfel pe locul 5.
Topul cartierelor în care se află cele mai ieftine garsoniere este încheiat de Colentina (tot 36.000 euro), unde deși prețul total este mai ridicat decât în celelalte cartiere, diferența fiind dată de suprafață, prețul mediu cerut pe metru pătrat pentru garsonierele scoase la vânzare aici este cel mai mic din Capitală, de 1.000 euro/mp util. Prețul mediu cerut pentru unitățile similare la nivelul întregului oraș este de 1.173 euro/mp util.
În Brașov, cele mai ieftine garsoniere se află în cartierul Tractorul, cu un preț mediu cerut de 21.547 euro (743 euro/mp util), cu peste 20% mai mic decât prețul mediu cerut pentru locuințele similare din oraș, 26.911 euro (849 euro/mp util).
În Cluj-Napoca, oferte bune se găsesc în cartierul Mănăștur, unde o garsonieră de 30 mp este scoasă la vânzare pentru 28.000 de euro (933 euro/mp util). Spre comparație, prețul mediu solicitat pe metru pătrat util pentru acest tip de locuință la nivelul orașului este de 1.010 euro.
La Constanța, prețul mediu cerut pentru o garsonieră este de 29.790 euro, (955 euro/mp util). Totuși, în zonele CET sau Far, prețul pe metru pătrat în cazul garsonierelor cu un grad de confort scăzut coboară până la 650 – 750 euro/mp util. La Timișoara, prețul mediu solicitat pentru o garsonieră este de 29.938 euro (890 euro/mp util).
Oferte mai ieftine pot fi găsite în zonele Lipovei, Soarelui sau Complexul Studențesc, prețul de pornire fiind de 23.000-25.000 de euro.
Lansat în mai 2000, imobiliare.ro a depășit de curând pragul de 30.000 de vizitatori unici pe zi și cuprinde una dintre cele mai mari baze de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel național.