Companiile rusesti Gazexport si Stroitransgaz sant interesate sa participe la construirea unui depozit de inmagazinare a gazelor naturale la Margineni in judetul Neamt, proiect in valoare de 160 milioane dolari, a declarat, Avram Pantelimon, directorul general al Romgaz. “Romgaz a semnat, in luna martie, cu Gazexport, (compania din grupul Gazprom care se ocupa cu exporturile de gaze – n.r.) un protocol privind acest proiect. Intre timp, si societatea Stroitransgaz, la care Gazexport este actionar, si-a manifestat interesul pentru depozitul de la Margineni”, a afirmat Pantelimon. Subiectul a fost discutat, saptamana trecuta, la Moscova, de conducerile celor trei companii, cu ocazia vizitei oficiale in Rusia a presedintelui Ion Iliescu, care a fost insotit de o delegatie de oameni de afaceri si conducerile mai multor companii din Romania. Depozitul va fi realizat in doua etape. Prima dintre acestea prevede stocarea unei capacitati de 600 milioane de metri cubi, necesara consumului de gaze naturale al judetelor din Moldova. Capacitatea de inmagazinare a depozitului ar putea sa creasca, pana in anul 2010, la doua miliarde de metri cubi, in cazul in care Romgaz va incheia contracte cu companii internationale pentru a asigura stocarea acestei cantitati. Mediafax
Eveniment
Gazprom vrea depozit de gaze in Romania
Companiile rusesti Gazexport si Stroitransgaz sant interesate sa participe la construirea unui depozit de inmagazinare a gazelor naturale la Margineni in judetul Neamt, proiect in valoare de 160 milioane dolari, a declarat, Avram Pantelimon, directorul general al Romgaz