Marti, trei ceasuri rele pentru Iukos. Curtea de Arbitraj din Moscova i-a respins si cererea de prelungire a termenului la care autoritatile ar urma sa inceapa colectarea datoriilor fiscale restante ale Iukos (termenul expira la sfarsitul lunii august), si cererea ca statul sa accepte ca garantie, pentru o parte din datorie, o cota de 20% din pachetul detinut de Iukos la compania Sibneft (restul de 15% din actiunile Iukos la Sibneft au fost inghetate de Curtea de Arbitraj din Ciukotka). Ca de obicei insa in ultima vreme, la fiecare doua-trei vesti proaste despre Iukos apare si una buna: marti seara, agentiile de presa au anuntat ca Iukos a reusit sa faca rost de bani pentru plata datoriilor, vanzandu-si participatia majoritara la furnizorul de gaze Rosneft actionarului minoritar al acesteia – societatea TNK-BP.
La prima vedere, e vorba de o miscare inteligenta a Iukos, posibila gratie unei portite juridice care la origine n-a fost decat un artificiu fiscal ca multe altele in structura companiilor petroliere. Pe la inceputul lui august, cand iesise in presa stirea ca Iukos are de gand sa-si valorifice participatia la Rosneft, executorii judecatoresti incercasera sa obtina inghetarea respectivei cote de actiuni, ca sa-i impiedice pe tovarasii lui Hodorkovski sa incheie tranzactia. Numai ca Dresdner Bank, banca depozitara, a refuzat sa ia o astfel de masura, argumentand ca Rospan nu apartine Iukos din punct de vedere legal: actionarul Rospan este Rospan International Overseas, detinuta de doua firme inregistrate in Cipru, subsidiare ale Iukos si, respectiv, TNK-BP.
Astfel incat Iukos a izbutit sa-si vanda catre TNK-BP pachetul de 56% din Rospan, pentru suma de 357 de milioane de dolari, cu care a anuntat deja ca isi va plati o parte din datoria de 3,4 miliarde de dolari aferenta anului 2000. Suficient pentru ca bursele sa mai capete ceva inima, iar Iukos sa se impauneze un pic ca a putut sa smulga niste bani aproape chiar pe sub nasul autoritatilor. Daca la aceasta se adauga vestea buna de saptamana trecuta ca Ministerul Justitiei a insarcinat banca de investitii Dresdner Kleinwort Wasserstein cu evaluarea activelor Iuganskneftegaz, cea mai importanta subsidiara a Iukos (pe care autoritatile amenintasera ca il scot la vanzare ca sa-si poata recupera impozitele neplatite de Hodorkovski), imaginea pare chiar acceptabila: in locul unei vanzari rapide a Iuganskneftegaz, eventual la un pret de nimic si eventual catre oameni alesi de Kremlin, acum exista garantia de corectitudine a bancii germane, ideala spre a-i linisti pe investitori.
In realitate, lucrurile nu arata bine deloc. Analistii societatilor moscovite de brokeraj au comentat deja ca pretul real al participatiei Iukos la Rospan ar fi cu mult mai mare fata de cat a oferit TNK-BP, adica in jur de 1-1,2 miliarde de dolari. In plus, unii spun ca, daca Iukos ar fi indraznit sa ceara un pret mai mare sau si-ar fi pastrat implicarea in Rospan – o fosta subsidiara a Gazprom – pana la urma autoritatile s-ar fi legat si de tranzactiile, destul de complicate si dubioase, prin care Iukos a obtinut controlul Rospan in urma cu doi ani (vezi caseta de mai jos). Astfel incat, conchid analistii, si in chestiunea cu Rospan, Iukos a avut mainile legate si a facut, in fond, jocul autoritatilor. Iar argumente sunt mai multe aici.
De pe urma crizei Iukos va profita TNK-BP, care astfel va capata la un pret bun controlul deplin al unei companii de gaze poate ineficient condusa, dar cu active cat se poate de pretioase si pe care in ultimii ani s-au luptat destui. Pe cine rasplatesc autoritatile facand cadou Rospan firmei ruso-britanice. Pe de o parte, pe cei trei oligarhi autohtoni “patrioti”, aflati in relatii exemplare cu Kremlinul – Mihail Fridman, Piotr Aven si Viktor Vekselberg (va mai amintiti de gestul de curtoazie fata de Kremlin al acestuia din urma, care a cumparat acum cateva luni de la casa de licitatie Sotheby’s cea mai mare colectie de oua Faberge din lume, platind fara sa clipeasca 100 de milioane de dolari pentru ca piesele cu pricina sa se intoarca in Rusia?).
Pe de alta parte, premiul Rospan le revine partenerilor englezi de la British Petroleum, ramasi pana azi cei mai curajosi investitori straini in Rusia si pe care Kremlinul doreste sa-i incurajeze, spre a-i putea da drept exemplu celor infricosati de ceea ce se intampla cu Iukos. “Sunt motive de ingrijorare in privinta Iukos? Fireste, dar situatia Iukos pare sa fie rodul unei serii de imprejurari speciale si nu a avut impact asupra felului cum intelegem noi sa facem afaceri in Rusia. Situatia nu a descurajat BP. Veti vedea ca vom continua sa investim in fiecare an sume mari in Rusia prin TNK-BP”, declara recent pentru Washington Post Robert Dudley, presedintele TNK-BP.
Mai mult insa, dupa cum au observat analistii de la Alfa Bank, faptul ca autoritatile au lasat Iukos sa vanda Rospan ar face parte din tactica Kremlinului de a intretine speranta investitorilor straini ca lucrurile se vor rezolva cu bine si ca nu e cazul sa-si vanda actiunile la Iukos sau sa fuga de Rusia. Mai ales in ultimele saptamani, alternanta de vesti bune si rele despre Iukos a intretinut adevarate senzatii de dus rece: la 6 august, de pilda, Curtea de Arbitraj din Moscova a dat castig de cauza Iukos, admitand ca executorii judecatoresti au actionat abuziv punand sechestru pe activele Iuganskneftegaz; in aceeasi zi insa, executorii au confiscat din nou subsidiara cu pricina, invocand alte ratiuni, si asa mai departe, totul spre deruta pietelor financiare.
In parte, acest dus rece e urmarea ofensivei de relatii publice a celor de la Iukos, care nu contenesc sa scoata pe piata comunicate si declaratii catastrofice, anuntand ba ca falimentul e o chestiune de zile, ba ca bancile straine creditoare ameninta isi cer imediat banii inapoi, ba ca se pregateste o emisiune masiva de actiuni Iukos care ar dilua participatiile actionarilor minoritari. Ca sa evite, deci, ca investitorii straini sa se sperie si sa fuga, autoritatile au grija sa dea drumul cate unei decizii favorabile sau unei stiri care sa contrazica declaratiile celor de la Iukos, stiind foarte bine ca dorinta strainilor de a profita in continuare de potentialul pietei rusesti ii va face sa bage in seama cu precadere vestile bune si sa creada intr-o rezolvare rationala a situatiei.
Cat despre nevoia de investitori straini in sectorul energetic, ea e absolut limpede: nu in forma achizitiilor de active, considerata de aripa dura din Kremlin ca fiind periculoasa pentru siguranta nationala, cat in forma asocierii cu companiile rusesti pentru explorarea perimetrelor dificile, mai ales din Siberia si din Extremul Orient, inaccesibile pentru tehnologia ruseasca. Iar intelegerea acestei filozofii e de folos pentru a intelege si atitudinea autoritatilor fata de viitorul Iukos si al industriei petroliere in general. In ultimele cateva luni, ministrul energiei Viktor Hristenko si seful Agentiei Federale pentru Energie, Serghei Oganesian, au declarat tot mai raspicat ca industria de petrol si gaze ar fi trebuit sa urmeze exemplul celei energetice, dominata de o societate puternica de stat (Sistemul Energetic Unificat – EES) care sa-si pastreze o serie de active strategice din domeniul productiei. In loc de aceasta, statul rus a ramas fara cele mai valoroase active din productia de petrol si gaze, privatizate in folosul oligarhilor, in primul rand al lui Hodorkovski.
O astfel de situatie s-ar cuveni remediata deci prin formarea unei societati puternice de stat, care nu doar sa aiba in patrimoniu licente de explorare si productie, dar si sa fie capabila sa poarte in numele statului negocierile cu partenerii straini de ale caror echipamente e nevoie pentru a ajunge la resursele de titei si gaz greu accesibile. Pentru acest rol concureaza tocmai cele doua societati date drept candidate sigure la preluarea activelor Iukos, in caz ca aceasta ar ajunge la faliment si ar fi scoasa la vanzare: Rosneft, unica societate petroliera importanta din Rusia ramasa cu capital integral de stat, si gigantul de petrol si gaze Gazprom. Un oficial al Gazprom a vorbit chiar acum cateva luni de planurile companiei de a crea o societate mixta cu Rosneft, Gazpromneft sau Gosneft, care ar urma sa ajunga pana la sfarsitul verii a cincea din Rusia ca volum al productiei; analistii au vazut imediat in aceasta o pregatire a viitorului cumparator al Iukos. Rosneft, la randul sau, a contractat recent un credit de 500 de milioane de dolari de la ABN Amro, masura considerata si ea o pregatire pentru o achizitie importanta care nu putea viza decat Iuganskneftegaz.
Temutul stapan al Rosneft
Transarea lucrurilor de catre autoritati pare a fi avut loc la sfarsitul lunii trecute, cand la conducerea consiliului de administratie al Rosneft a fost numit temutul “silovik” Igor Secin, vechi prieten al presedintelui Putin de pe vremea cand amandoi lucrau la primaria din Sankt-Petersburg si inalt functionar al administratiei prezidentiale inca de pe vremea lui Boris Eltan, pastrat in functie de Putin si printre foarte putinii reconfirmati in functie dupa masiva restructurare a administratiei, ulterioara alegerilor prezidentiale din martie a.c. Numele lui nu lipseste din nici o enumerare a taberelor care isi disputa influenta pe langa Putin, Secin fiind considerat, alaturi de cel al colegului sau Viktor Ivanov si de cel al sefului Serviciului Federal de Securitate (FSB), Nikolai Patrusev, cele mai reprezentative pentru tabara asa-numitilor “siloviki” (oameni ai puterii), ostili reformelor liberale si mai ales ostili oligarhilor. Dusmania personala a lui Secin fata de Hodorkovski e foarte bine cunoscuta de presa moscovita, care acuza responsabilitatea functionarului prezidential in declansarea actiunilor in justitie impotriva Iukos (mai mult, Secin este cuscrul lui Vladimir Ustinov, procurorul general, cel ce a instrumentat cazul impotriva lui Mihail Hodorkovski).
Numirea lui Secin sugereaza clar un castig de cauza al taberei “silovikilor”, care s-au considerat intotdeauna nedreptatiti din punct de vedere economic fata de oligarhi: acum, in fine, pare a fi venit si pentru ei ceasul despagubirii. Nu ca Secin s-ar pricepe cu ceva la domeniul petrolier – s-a aflat insa ca numirea lui era de mult pregatita si ca omul avea de gand sa conduca Rosneft in mod direct si nu doar onorific, cum ar indica-o functia. Chiar functia sa actuala e simbolica pentru rolul viitor al Rosneft in mandatul lui Secin: de obicei, oficiali de asemenea rang nu erau numiti decat in consiliile de administratie ale monopolurilor naturale de stat, gen EES sau Gazprom – asa incat se poate banui ca si Rosneft are sanse sa devina un astfel de monopol.
Politologul Stanislav Belkovski, un apropiat al lui Secin si considerat “oracolul” Kremlinului (noi il cunoastem dupa sugestiile sale ca Republica Moldova ar trebui sa se reunifice cu Romania) s-a pronuntat deja, decretand ca “numirea lui Secin este primul pas spre crearea unui mare holding energetic, care va include Rosneft si Gazprom” – acel Gazproneft sau Gosneft de care am vorbit mai sus. Respectivul Gosneft ar putea sa includa si active din petrol si gaze ale Iukos ori active de media ale Gazprom, ba chiar eventual si active ale celeilalte companii petroliere considerate favorite sa achizitioneze active ale Iukos – Surgutneftegaz. Iar daca nu va fi o structura formala, nu-i nimic: un soi de Gosneft informal exista inca din decembrie 2003, cand Rosneft, Gazprom si Surgutneftegaz au convenit sa formeze o alianta cu scopul de a exploata terenuri petrolifere si gazifere din Siberia de Est si Iakutia. Exact in locurile unde Rosneft si Gazprom s-au impiedicat foarte tare, cu cativa ani in urma, de prezenta Iukos, care are licente de exploatare in Siberia.
Si, ca sa inchidem cercul, merita sa amintim ca, nu mai departe de luna iunie a.c., TNK-BP a semnat un protocol de intentie care sa o includa in consortiul celor trei aventurieri ai nostri din Siberia. Un semn foarte bun pentru viitorul investitiilor straine in Rusia.
crenguta.nicolae@zf.ro