Singura tendință a prețurilor la energie este de creștere, dar trebuie să se găsească mecanisme de sprijinire a persoanelor vulnerabile, a declarat, miercuri, Eric Stab, country manager pentru România al companiei GDF Suez.

“Liberalizarea pieței energiei nu înseamnă alinierea imediată a prețurilor locale la nivelurile din Europa. Suntem destul de pragmatici să ne dăm seama că acest lucru nu se poate face imediat. Dar trebuie, pe de altă parte să știm unde mergem pentru că în domeniul energiei sunt foarte multe investiții de făcut în România. Până în 2016 vor fi construite capacități de producție totalizând 6.000 MW. Pentru sectorul energetic 2016 înseamnă mâine dimineață pentru că trebuie începute de acum demersurile de implementare a proiectelor, iar pentru asta semnalele legate de preț trebuie să fie cele potrivite”, a spus Stab.

El a arătat că, în acest context, singura tendință a prețurilor este ascendentă.

“Din păcate singura tendință a prețurilor la energie este ascendentă, nu ne bucură această situație, dar trebuie să ne asigurăm că se găsesc modalități de protecție a persoanelor vulerabile, a celor care nu pot plăti factura la energie. Mai devreme sau mai târziu prețurile trebuie să crească, dar este nevoie de un mecansim să-i protejeze pe cei care au nevoie de protecție”, a mai spus reprezentantul GDF Suez.

Stab a participat miercuri la lansarea Cărții Albe 2011 realizate de Consiliul Investitorilor Străini.

Președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Iulius Dan Plavetti, a declarat în urmă cu o săptămână că prețul final al energiei electrice va crește cu 2,5%, probabil de la 1 ianuarie 2012, ca urmare a deciziei Guvernului de a aviza acordarea ajutorului de stat prin certificate verzi pentru producția de energie regenerabilă.

Schema de sprijin prin certificate verzi va fi aplicată până în 2021. Cel mai mare impact va fi resimțit în 2016-2017, când consumatorii ar putea ajunge să plătească pentru energie cu până la 30% mai mult. În total, consumatorii de electricitate din România vor plăti 10 miliarde de euro în plus la facturi până în anul 2020, pentru sprijinirea investițiilor în energii regenerabile.

Pe de altă parte, Asociația Română pentru Energie Eoliană apreciază că impactul în facută al energiilor regenrabile va fi de 1,12% în acest an, iar în 2012 factura va crește cu 4,76%.