Global Display Solutions (GDS) Manufacturing Services SA, filiala din Romania a companiei britanice GDS, specializata in productia de echipamente electronice, mizeaza in acest an pe o cifra de un milion de euro, pe fondul transferului productiei din Italia la fabrica din Arad a firmei.
GDS a deschis fabrica de la Arad in luna septembrie a anului trecut, investitia ridicindu-se la circa doua milioane de euro.
“Productia de la Arad este exportata in diferite state din Europa, America, Orientul Indeparat si Asia”, a declarat purtatorul de cuvint al companiei, Liz Ebbrell.
In ceea ce priveste planurile de dezvoltare, GDS este interesata de extinderea in zone cu forta de munca ieftina care sa ii permita reducerea costurilor.
“Deocamdata nu avem planuri concrete de extindere a activitatii noastre in Europa de Est. Daca va fi nevoie, ne vom orienta initial tot in apropiere de Arad”, a adaugat reprezentantul GDS.
Compania produce in Romania placi electronice, fabrica avind trei linii de asamblare. Productia automatizata de componente este asigurata de unitatea din Italia a firmei, in timp ce partea de asamblare manuala a fost transferata la fabrica de la Arad.
GDS este lider mondial in productia de monitoare industriale pentru domenii cum ar fi comert retail, sectorul bancar, publicitate si transport. Compania are unitati de productie in Italia, Romania, SUA, Brazilia si Taiwan. Mediafax