Grupul farmaceutic ungar Gedeon Richter derulează un proiect de investiții cofinanțat din fonduri europene – „Investiții în infrastructură, instrumente și echipamente de cercetare-dezvoltare cu o relevanță științifică și economică sustenabilă“ – cu o valoare totală de 15,35 milioane lei (4,6 milioane dolari).

„Portofoliul Gedeon Richter de pe piața românească conține mai mult de 120 de produse. În jur de jumătate sunt fabricate la Târgu-Mureș, iar un procent semnificativ din acestea ajunge la export. Ponderea exporturilor a avut un trend ascendent în ultimii ani. Principalele destinații sunt statele din Uniunea Europeană și CIS (Comunitatea Statelor Independente – n.r.)“, a spus directorul general al grupului ungar, Erik Bogsch.

Anul trecut, vânzările Gedeon Richter în România au crescut cu 1,4% față de 2011, la 131,4 milioane de euro, evoluția fiind susținută de distribuție și retail. Operațiunile din România au generat peste 11% din cifra de afaceri consolidată grupului (de 1,13 miliarde euro – n.r.), astfel că piața a ocupat prima poziție între statele din Uniunea Europeană, unde activează, și a doua poziție în clasamentul tuturor piețelor pe care este prezent Gedeon Richter, fiind devansată de Rusia.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 01.10.2013