Gemenii intrigă și neliniștesc, în multe culturi nașterea lor sperie, ca semn rău, așa că sunt separați, cresc departe unul de altul. Și observ că de câțiva ani proliferează romanele în care apar perechi de gemene și după lectură cititorul se trezește asaltat de întrebări despre identitate și diferență:

Cum este să ai o dublură? Și dublura să simtă și să reacționeze ca tine? Să te lege de ea printr-un fir nevăzut? Și atât de strâns încât să nu-l mai poți desface? Să te afli în situația imposibilă de a dori să te desprinzi pentru a trăi propria viață și iubirea totală pentru ființa cu care ai împărțit totul încă înainte să te naști?

Audrey Niffenegger a scris un roman pe tema gemelarității, ce îți dă fiori… Acțiunea lui se petrece lîngă și într-un cimitir celebru, Highgare din Londra. Acolo a locuit până la moarte Elspeth Noblin, cu iubitul ei, Robert, care pregătește o teză de doctorat despre istoria cimitirului. Doar că Elspeth are o soră geamănă pe care nu a mai văzut-o de 20 de ani, căci Eddie locuiește în America, împreună cu soțul ei și cele două fiice… gemene.

Ceva s-a întâmplat în tinerețe între cele două surori gemene, dar când Elspeth află că este bolnavă și se îndreaptă spre moarte, își lasă toată averea nepoatelor, punând însă condiții: să vină și să locuiască în apartamentul cu vedere spre Highgate, cu vedere spre cimitir, un an, fără ca părinții lor să aibă acces acolo. Așa că Julia și Valentina vin din Chicago la Londra, începând aici aventura vieții lor.

Julia și Valentina sunt gemene simetrice – adică una dintre ele, Valentina are așezate invers organele interne unice. Prima este energică și dominatoare, a doua mai blândă și supusă. Ies pentru prima oară dintr-un mediu familiar, îi cunosc pe cei doi bărbați care trăiesc în apartamentele vecine: Robert, iubitul mătușii moarte, Martin, de o inteligență sclipitoare, agorafob și pasionat de cuvinte încrucișate.

Audrey Niffeneger a construit două povești amoroase discrete: Julia recurge la autoritatea și forța de persuasiune ca să-l supună pe Martin unui tratament, Valentina se trezește tot mai apropiată de Robert, pe măsură ce el se îndrăgostește într-un mod neașteptat. Totul ar semăna cu o comedie a încurcăturilor cu gemeni, dacă în apartament nu ar continua să rătăcească nevăzută Elspeth, ca fantomă.

Elspeth, care-i promisese iubitului ei Robert că-l va bântui, a rămas acolo, a învățat să facă și mici mișcări, doarme într-un sertar. Când vin gemenele, se simte provocată de tot ce se poate întâmpla în jur. Ea reușește să-și facă simțită prezența, să comunice prin scris și chiar să fie zărită de Valentina. Așa că romanul ia turnura unei narațiuni gotice, în locul castelului este cimitirul faimos, cu toate cavourile, crucile și aleile sale.

Romanul urmărește alternativ mai multe povești ale separării: separarea psihologică a celor două gemene, determinată de ieșirea în lume, separarea lui Martin de soția lui, Marijke, determinată de sindromul lui obsesiv-compulsiv ce îl ține prizonier în casă, apoi separarea dureroasă a lui Robert de Elspeth, în ciuda iubirii ce i-o poartă. Toate poveștile se petrec dominate de cimitirul copleșitor prin istoria și arhitectura lui.

“Simetria ei înfricoșătoare” este în primul rând un roman fantastic cu tentă gotică, și unul psihologic, care scrutează interiorul personajelor: frustrările gemenelor (căci Julia vrea să păstreze modul de viață de până acum, iar Valentina râvnește la independență, la studii ce i-ar face plăcere), deruta lui Robert (între iubirea pentru ființa moartă, dar care bântuie ca fantomă și Valentina) și confuzia lui Martin.

Dar personajul halucinant al romanului este Elspeth fantoma, ea tulbură prin memoria și dorințele păstrate, prin neputința și durerea provocate de cei vii. Ea conduce tot jocul din clipa în care s-a stins, schimbă destinul tuturor – propriei surori, nepoatelor, lui Robert. Și în final nu știi dacă să o urăști ori să îți fie milă de ea, cea care a reușit să se întoarcă din moarte.

Audrey Niffenegger, Simetria ei înfricoșătoare

, traducere din limba engleză și note de Constantin Dumitru Palcus, editura TREI, 2011, 528 pag.