In această rubrică tot deapăn de
câțiva ani – ca și in revista “Historia” – tot felul de genealogii,
intemeindu-mă pe izvoare scrise și vorbite, genealogii de
personalități, de familii boierești și nu numai. Dar nu numai
boierimea, ci și burghezia, cu toate stratificările ei, poate
suscita interesul și curiozitatea. O familie cu prestigiu și
bogăție din vechea Craiovă a fost familia Drugă, al cărei nume a
rămas până astăzi in memoria locuitorilor mai vârstnici din
capitala Olteniei. Câțiva urmași – pe linie feminină – ai acestei
familii mai trăiesc in București, sau mai erau in viață până de
curând: regretatul Constantin (Costinel) Chintescu, proprietarul
conacului – monument istoric, din secolul al XVII-lea, de la
Coțofeni (jud.Dolj), fiu al magistratului Jean Chintescu și al
soției sale Aretia născută Drugă, pe regizorul Tudor Mărăscu,
figură de marcă a filmului și televiziunii românești, precum și pe
regretatul avocat Dinu Sescioreanu.
Moara Drugă, prima moară cu
aburi din Craiova – ulterior perfecționată cu motoare Diesel – era
tot atât de cunoscută in capitala Olteniei precum la București,
moara Assan. In centrul Craiovei există incă o casă – in stil Art
Déco – care a aparținut familiei Drugă și in care locuia Ceaușescu
atunci când poposea in oraș.
Filiația familiei este
următoarea (după cum mi-au comunicat-o descendenții ei, in special
regretatul Constantin Chintescu): fondatorul morii din Craiova,
Barbu Drugă, fiul unui proprietar funciar de la Brănești, lângă
Filiași (jud.Dolj), a avut din căsătoria sa cu Ecaterina născută
Corcoveanu, următorii copii: Constantin (zis după tatăl său)
Bărbulescu – Drugă, magistrat la Craiova, căsătorit cu Maria
Lamotescu; Ștefan (zis Aurică) – colecționar de artă -, căsătorit
cu Olga Pleșia, fără copii; Aretia, devenită soția magistratului
Ion Chintescu, din familia boierească a Chinteștilor craioveni;
Angela, căsătorită cu generalul Mihai Ignat, președinte la
Societatea de Telefoane și fost atașat militar; Paula, căsătorită
cu Ilie Mărăscu (bunicii fraților Tudor și Ștefan Mărăscu);
Germaine, soția moșierului Constantin Sescioreanu și Maria,
căsătorită prima oară cu Ștefan Leontopol, a doua oară cu inginerul
Virgil Toroceanu și a treia oară cu Dimitrie Bogdan, inspector la
Siguranță. Acesta din urmă este cel care s-a ocupat de sejurul
bucureștean – imediat după primul război mondial – al prezumatei
mari ducese Anastasia.
Constantin Sescioreanu,
președinte al Camerei de Agricultură, era fiul lui Marin
Sescioreanu, proprietar la Cârcea (jud.Dolj). A avut, din căsătoria
sa cu Germaine Drugă, un fiu, Constantin (Dinu), jurist, căsătorit
de trei ori. Membru al Asociației de Istoria Dreptului și a
Instituțiilor și după Decembrie 1989 al reinființatului Jockey Club
din București, Dinu Sescioreanu a lăsat câteva scrieri de istoria
dreptului. Germaine Sescioreanu a fost imortalizată de către un alt
craiovean, pictorul Eustațiu Stoenescu, autorul atâtor portrete ale
aristocrației românești din perioada interbelică.

MIHAI SORIN
RADULESCU
– n. 1966,
București. Profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie a
Universității București. Specialist in istorie socială românească
și genealogii. Volume publicate: “Elita liberală românească,
1860-1900″, Ed. All, 1998, “Genealogii”, Ed. Albatros, 1999,
“Genealogia românească”, Editura Istros, 2000.