Numele amuzant al acestei familii boierești prahovene provine de la cel al orașului Urlați, la răsărit de Ploiești, unde împarte cu mai recenta familie Bellu amintirile istorice ale locului. Dacă strămoșul Bellu a venit în Țara Românească de la sudul Dunării în veacul XVIII, genealogia Urlățenilor poate fi urmărită până în cel anterior.
De ce ar putea să ne mai intereseze astăzi Urlățenii și de ce nu
i-am lăsa în uitarea timpului? Un motiv cultural-istoric ar fi
acela, amintit pe site-ul Liceului Matei Basarab din București, că
întâiul sediu al acestuia, s-a aflat, la întemeierea sa – pe atunci
ca “gimnaziu” -, în anul 1860, în casele lui Scarlat Urlățeanu de
pe Podul Caliței, actuala Cale a Rahovei. Publicistul franco-român
Frédéric Damé le menționează în instructiva sa carte Bucarest en
1906, recent tradusă și în românește.
Datorită faptului că locuiau în acel cartier, Urlățenii, printre
care și Scarlat Urlățeanu, clucer și serdar, au fost înmormântați
la biserica Sf. Ilie-Rahova, un lăcaș în stil neoclasic puțin
cunoscut, deși situat central. O aflăm din Necropola Capitalei
(1972) a lui Gheorghe Bezviconi: părinții săi, Stoica (Ă 1819),
vistier și soția sa Sanda (Ă 1837) născută Doicescu, precum și
clucerul Constantin Urlățeanu, împreună cu soția sa Luxandra.
Nicolae Stoicescu îi amintește în Bibliografia localităților și
monumentelor feudale din România. Țara Românească (1970) pe Gh.
Urlățeanu, ctitor la biserica Jercălăi din Urlați și pe Stan
Urlățeanu, mazil, ctitor la Biserica Galbenă din aceeași
localitate. Voica Pușcașu, în cartea sa Actul de ctitorire ca
fenomen istoric în Țara Românească și Moldova până la sfârșitul
secolului al XVIII-lea (2001), îl consemnează pe “vel serdarul
Urlățeanu” drept ctitor la Biserica Galbenă din Urlați. S-ar impune
așadar o vizită acolo pentru a vedea cum stau lucrurile la fața
locului.
Scarlat Urlățeanu este strămoșul Urlățenilor din a doua jumătate
a secolului al XIX-lea și din cel următor. Între ei s-a distins
doctorul Ion Urlățeanu, șeful secției medicale de la Spitalul
Colentina, proprietarul unei case impunătoare, pe strada Dumbrava
Roșie nr. 10. Despre ea – combinație de stil venețian și
neobizantin – poate fi consultată cu folos cartea coordonată de
arh.Cristina Woinaroski, apărută în 2007 la Editura Simetria din
București (pp.190-191). Casa a adăpostit secția culturală a
Ambasadei Franței, iar de câțiva ani este sediul secției culturale
a celei americane.
O soră a politicianului Ion Gigurtu, Smaranda, a fost soția lui
Nicolae N. Murgășanu, urmașul unei familii boierești oltenești al
cărei nume era legat de satul Murgași din județul Dolj. Una dintre
fiicele lor, Nicole, s-a căsătorit cu Grigore Urlățeanu, nepot de
frate al doctorului Ion Urlățeanu, având două fete. Aceste înrudiri
fac ca o ramură a Urlățenilor să fi descins – prin filiația Gigurtu
– din fratele mezin al lui Nicolae Bălcescu, Barbu.
Un arbore genealogic al familiei Urlățeanu a fost alcătuit de un
descendent pe linie feminină, Gheorghe Hagi-Panteli, despre a cărui
familie paternă – marii negustori Hagi-Panteli din mahalaua Lucaci
– revista “Historia” mi-a publicat un articol în nr. 62, din
februarie 2007. Potrivit acestui arbore, întâiul strămoș al
Urlățenilor se numea Stanciu Largu, amintit la 1631. Filiația este
următoarea: Stanciu Largu -> Drăgan -> Gheorghe Diaconul
-> Nedelco sau Nicodim Diaconul, cu numele mirenesc Mihail ->
Stoica vistierul -> Scarlat serdar și clucer -> Ion (I) ->
Ion (II), medicul de la Spitalul Colentina. Desigur, arborele este
mult mai rămuros, iar alianțele matrimoniale sunt și ele de
interes. O fiică a clucerului Scarlat Urlățeanu, Erastia, a fost
căsătorită cu Paul Peretz, a cărui familie – descendentă a
stolnicului Petrache Peretz din Giurgiu – a fost analizată atât de
istoricul literar Ovidiu Papadima în monografia sa despre Cezar
Bolliac – cu care Peretzii se înrudeau -, cât și de regretatul
genealogist Alexandru V. Perietzianu-Buzău, într-o comunicare
făcută cândva la Comisia de Heraldică, Genealogie și Sigilografie
de pe lângă Institutul de Istorie “N. Iorga”. Printre nepoții
direcți ai lui Paul Peretz și ai soției sale Erastia născută
Urlățeanu, se numără o miss România: Erastia, căsătorită cu actorul
Septimiu Sever, și Erast Peretz, căsătorit cu una dintre fiicele
arhitectului Ion Mincu. Și alți urmași pe linie feminină ai
Urlățenilor au existat în societatea românească: Săvoiu, Căplescu,
Voinescu, Hagi-Panteli.
Doctorul Ion Urlățeanu, cel cu casa din strada Dumbrava Roșie, a
fost căsătorit cu Maria Dimciu, având un fiu, George. Interesant
este și numele bunicii paterne a doctorului, soția clucerului
Scarlat Urlățeanu: Eufrosina Asănescu. “Asan” este etimologic
înrudit cu numele “Hasan”, atât de răspândit în bazinul
mediteranean, neavând cu siguranță legătură cu dinastia, atât de
îndepărtată în timp, a Asăneștilor vlaho-bulgari. Iată că pe lângă
numele familiei boierești Asan-Micșunești, din care o ramură a dat
pe linie feminină familia Polizu-Micșunești, exista și patronimul
Asănescu. Onomastica românească e cu certitudine plină de umor și
inventivitate.
MIHAI SORIN RĂDULESCU – n. 1966,
București. Profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie a
Universității București. Specialist în istorie socială românească
și genealogii. Volume publicate: “Elita liberală românească,
1860-1900”, Ed. All, 1998, “Genealogii”, Ed. Albatros, 1999,
“Genealogia românească”, Editura Istros, 2000, “Memorie si
stramosi” (2002) si “Cu gandul la lumea de altadata” (2005).