Filiala din Romania a societatii de asigurari austriece Generalli Vienna Group, Gerarali Asigurari SA a inregistrat in 2002 cea mai mare crestere a primelor brute incasate dintre toate companiile de asigurari ale grupului din Europa Centrala si de Est. Grupul austriac, contolat de cea mai mare societate italiana de asigurari, Assicurazioni Generali SpA detine o cota de 72,9% din actiunile Generali Asigurari Romania.
Valoarea primelor brute incasate, exprimata in euro a consemnat o crestere de peste 100% fata de 2001. Primele brute incasate in 2002 s-au ridicat la 24,6 milioane de euro, fata de 12,2 milioane de euro in anul anterior.
Cea mai spectaculoasa evolutie s-a realizat in sectorul asigurarilor de viata, unde valoarea primelor brute incasate, exprimate in moneda nationala a crescut fata de peste 4,7 ori fata de anul anterior, in timp ce primele incasate din asigurarile non-viata au crescut cu 143%. Cresterea este mult peste asteptarile managerilor de la Bucuresti, care se asteptau in a doua jumatate a anului trecut la o crestere de 70%.
In ciuda cresterii spectaculoase in domeniul asigurarilor de viata, asigurarile generale domina inca portofoliul companiei. Primele incasate anul trecut din asigurarile de viata, de peste 2 milioane de euro, reprezinta sub 10% din totalul incasarilor companei.
Actionarul majoritar al Generali Asigurari a inregistrat in 2002 o scadere a rezultatelor financiare, fapt care s-a datorat climatului econmic mondial si inundatiilor catrastofale din Germania Cehia si Austria. Generali Viena Group nu planuieste pentru acest an noi investitii in compania de asigurari din Romania.”Deocamdata nu avem in vedere realizarea unor noi investitii in Romania, insa in viitor este posibil sa luam in considerare aceasta posibilitate,” a declarat pentru Ziarul Financiar Werner Moertel, membru in consiliul de administratie al companiei austriece
Piata asigurarilor generale (totalitatea primelor brute incasate) este estimata pentru anul trecut la 345 milioane $, cu 27% mai mult ca in 2001, cand a fost de 272 milioane $. In aceste conditii, cresterea incasarilor companiei in 2002 inseamna o crestere a cotei de piata detinute de aceasta de la 4% in 2001 pana la cel putin 6% in 2002.
Cei mai mari competitori ai companiei pe aceste segment sunt Asirom (24% cota de piata in 2001), Allianz-tiriac (17%), Omniasig (13%), Astra (7%), Ardaf (6%), Asiban (4%), Unita (3%) si AIG (2,4%).
Generali Asigurari si-a mutat de curand sediul intr-un imobil de birouri de clasa A -Atlantis Business Center- situat in apropierea Pietei Victoriei. Potrivit analistilor, chiria lunara in spatiile de clasa A variaza intre 18 si 20 de dolari pe metrul patrat, ceea ce inseamna ca firma de asigurari va plati circa 0,5 milioane de dolari anual pentru acest spatiu.
vlad.nicolaescu@zf.ro