Compania de asigurari Generali isi va muta sediul central in Bucharest Corporate Center, un imobil de birouri clasa A de 13 etaje din zona Pietei Victoriei, unde va inchiria cinci niveluri.
“E un spatiu care ne va permite sa ne dezvoltam in urmatorii trei ani de zile. Sper sa ne mutam in a doua jumatate a lunii februarie”, spune Tudor Moldovan, directorul general al companiei de asigurari.
Generali va inchiria o suprafata de circa 3.500 de metri patrati in Bucharest Corporate Center. Avand in vedere preturile din zona, de circa 16-18 euro pe metru patrat pe luna, societatea de asigurari ar trebui sa plateasca o chirie anuala de 672.000-756.000 de euro.
Reprezentantii companiei spun ca vor beneficia de un pret preferential, mai mic decat pretul pietei, datorita legaturilor de actionariat dintre fondul de investitii austriac Immofinanz, proprietarul imobilului, si Generali Holding Vienna, actionarul majoritar al Generali.
Reprezentantii companiei nu au spus care este durata contractului de inchiriere, insa au precizat ca este un contract “pe termen foarte lung”.
Potrivit unor surse din piata, o divizie a grupului Generali a negociat in luna august cumpararea imobilului de la cei care au dezvoltat proiectul, compania Bucharest Corporate Center Ltd din Cipru si compania Summa Romania. Tranzactia nu a fost finalizata, iar imobilul a fost cumparat ulterior de fondul de investitii austriac Immofinanz, in cadrul unei tranzactii de aproximativ 26,5 milioane de euro, potrivit surselor citate.
In prezent, Generali inchiriaza patru etaje intr-un imobil de birouri din zona Pietei Romane.
Actionarii Generali Asigurari sunt Generali Vienna Holding, care detine 81,37% din titluri, Astra Asigurari, cu 15,57% din actiuni, si altii. Generali inca nu a facut publice rezultatele financiare pentru 2005. In primele noua luni ale anului trecut, compania a subscris prime brute de 25,3 milioane de euro (91,6 milioane de lei), cu 46% mai mult decat in aceeasi perioada din 2004. Compania nu a facut public rezultatul financiar cu care a incheiat primele trei trimestre ale anului, insa a precizat ca acesta este usor peste zero. In 2004, Generali s-a clasat pe locul zece pe piata asigurarilor, cu afaceri de peste 24,1 milioane de euro (peste 97,9 milioane de lei) si o cota de piata de 2,84%.