Intram cu acest reportaj intr-o lume care nu se vede nici la
televizor si nici in ziare. Sunt tineri, dar nu-s copii de bani
gata. Nu sunt corporatisti, dar castiga foarte bine pentru varsta
lor. Se imbraca din marile capitale europene, conduc masini scumpe,
bat cele mai bune cluburi din Bucuresti, dar nu-i vedem pe prima
pagina a ziarelor de scandal. Reusesc sa produca intr-o Romanie in
care mai toata lumea consuma. Ei sint tinerii profesionisti, o
categorie sociala aparuta de cativa ani la noi.
Ce fac bogatii pe timp de criza ca sa-si inmulteasca banii?
Investesc in arta! Cand bancile considera ca 7% este o dobanda
generoasa pentru depozitele bancare, iar pretul imobiliarelor a
scazut si a gaurit multe buzunare care mizau pe profit, oamenii cu
bani incep sa se inghesuie la licitatiile de arta – unde preturile
mici promit randamente de 27%, mai mari si decat la bursa! Ba chiar
de 40% cand vorbim de un Grigorescu. A luat nastere o lume noua, in
care nu tot ce-i scump e si valoros si nu tot ce-i ieftin e fara
valoare. O piata noua in Romania, in care cel mai mare risc al
investitorului este acela sa se indragosteasca de investitie si sa
nu se mai indure s-o valorifice.
Tudor Breazu are 36 de ani si este consultant financiar. Locuieste
intr-o mansarda eleganta in centrul Bucurestiului. Un excentric
pasionat de moda care-si iubeste decapotabila si este foarte legat
de prietenii sai.
Omid Ghanadi, 23 de ani. Student la arhitectura. Are afaceri in
domeniul amenajarilor interioare, se ocupa de design. Este stapinul
a cinci cai.
Alex Rusen, 25 de ani. Stomatolog cu propriul sau cabinet. Poarta
aceeasi freza si la munca si in cele mai tari cluburi.
Sergiu Machidon. 27 de ani. Patronul a trei firme de
publicitate.
Hamid Nicola Katrib, 28 de ani, arhitect. S-a nascut la Bacau, a
trait in Liban si a lucrat pentru personalitati regale si pentru
printi. A dat lumea pentru Romania unde si-a facut un renume
impresionant si este considerat a fi un architect exotic, de
avangarda, care lucreaza pentru oameni foarte bogati.
Sunt doar cinci din cei multi care au reusit sa iasa din pluton si
sa cladeasca ceea ce se numeste generatia YUP curent social care a
aparut in anii 90, in America. Y.U. P este abrevierea expresiei
“Young Professionals Uprising” si se refera la baietii furiosi ai
anilor 90 care au reusit sa faca bani grei plecind de la
zero.
In Romania, desi la inceput, ei sunt cei care si-au facut singuri
banii. Sunt pe cont propriu si castiga mii de euro fara sa traga in
jug pentru patroni sau pentru stat. “Eu am facut ceva in
Romania neavand nimic la inceput – spune Tudor Breazu – si ca mine
sunt multi altii, prietenii mei asa sunt, adica n-au primit averi
sau mosteniri spectaculoase.” Pentru ei nu exista criza sau sefi
cainosi. N-au cerut si nu vor cere nimic de la guvern si nu
asteapta pensia. Oameni de lume, rup usile celor mai tari cluburi
din Bucuresti si-si traiesc viata exact asa cum vor ei, fara sa dea
socoteala nimanui. Cum de n-au devenit si ei niste bugetari care sa
tremure zi si noapte la gindul ca vor fi dati afara? Cum au reusit
in viata?
“E greu sa faci asta in Romania si ai nevoie de mult curaj si
putina nebunie si nu neaparat de multi bani”, spune Sergiu
Machidon. “Cred ca trebuie sa te folosesti foarte tare de mintea
ta, sa fii creativ, sa iei viata nu stiu daca in piept sau in ras,
dar sa te bucuri de ea, sa te bucuri inclusiv cand faci o afacere,
daca nu faci asa te duci acasa, iti pare rau, iti bati nevasta…”
adauga Tudor Breazu.
Avem si noi yupii nostri, cei care timid reprezinta tanara elita
sociala a tarii. Sunt oamenii care chiar acum in criza duc greul in
Romania, ei fac totusi o parte din plusvaloarea care inca mai
exista , restul doar consuma.
Intr-unul dintre cele mai la moda cluburi din Bucuresti, lumea
incepe sa se adune abia dupa ora unu noaptea. Acolo nu exista
criza, credite, saracie, stres si disperare, iar sampania si
sticlele de whisky curg dintr-un izvor nesecat cat timp ai bani. Se
bea numai sampanie frantuzeasca de 600 de lei sticla si mult whisky
dres cu bauturi energizante.
Tudor, Omid, Alex si Sergiu sunt buni prieteni si si-au facut un
ritual din a iesi in oras, in fiecare noapte de joi, la 1 noaptea.
“Gasca de oameni care ne stim noi sunt mai mult genul de oameni
care vin sa se distreze – punct, spune Omid Ghanadi, nu vin sa se
distreze si sa cheltuiasca sau sa arate ceva, dar sunt multi oameni
care cheltuiesc multi bani si ne uitam si noi si spunem Doamne,
Doamne.” “Suntem si atenti cu banii, adauga Sergiu Machidon. Adica
suntem constienti de faptul ca uneori cheltuim mai mult pe
mofturile pe care le avem si ni le facem, dar in acelasi timp
suntem atenti ca ne dorim sa continuam si sa crestem ceva in spate,
adica e vorba de business, e vorba de a face ceva, de a creste si
de a face ca in cativa ani totul sa fie mai usor.” si sa ne facem
toate hobbyurile, toate nebuniile la care visam.
Este miezul noptii si Tudor Breazu se pregateste sa plece la club.
Inca nu este foarte hotarit cu ce se va imbraca din simplul motiv
ca are prea multe haine, prea sofisticate si prea frumoase.
Sifonierul lui este un tezaur care sporeste cu fiecare plecare in
strainatate. Tudor are haine adunate din toate colturile lumii, de
inspiratie japoneza, indiana sau port popular romanesc. Cumpara
numai ceea ce ii face foarte tare cu ochiul si se potriveste cu
personalitatea lui. Piesa de rezistenta este un produs vestimentar
rar si stralucitor, cum poarta numai maharajahii. Si dulapul lui
pentru incaltaminte este neincapator pentru cei mai colorati si mai
veseli pantofi din oras. Pentru club, Tudor a ales o tinuta
scolareasca, aruncata insa in aer de sacou.
Tudor isi cheama taxiul si coboara. La club este asteptat de gasca
si distractia, placutul zbucium, o sa tina pana dimineata. Baietii
si gagicile sunt in forma. Majoritatea fetelor se imbraca intr-un
singur fel – “cat mai goale”. Baietii platesc.
Dincolo de noptile pierdute, raman niste baieti responsabili. Dupa
o noapte de clubbing, Sergiu Machidon ajunge mai tarziu la birou.
Isi incepe treaba cu o sedinta de strategie. Initial, ar fi vrut sa
devina preot pana cand s-a lamurit cum sta treaba cu cele sfinte.
Sergiu a lucrat patru ani in cateva mari agentii de publicitate –
uneori fara sa fie platit, numai ca sa invete meserie. S-a saturat
insa de stilul corporatist cand a realizat ca pe masura ce avansa,
nu mai avea libertatea de a face lucrurile asa cum ar fi vrut. Asa
ca a demisionat si si-a deschis propria lui firma. Lovitura a dat-o
in plina criza, in primavara lui 2010, cand a inceput sa lucreze cu
firma Moneygram Italia pentru care a facut strategia media si
planningul pentru mai multe tari. Al doilea mare client a fost
Lufthansa. Cand firmele mari s-au orientat spre serviciile firmelor
mai mici, Sergiu a profitat. De curand, Sergiu a lansat un nou
serviciu pe piata digitala din Romania, o retea de reclame care
acopera toate platformele online din tara. Nu regreta ca a riscat
cand a decis sa lucreze numai pentru el. Castiga mii de euro pe
luna, dar nu-i place sa vorbeasca despre bani. Cumparaturile si le
face mai mult in strainatate.
Acum planuieste sa plece intr-o calatorie in jurul lumii. Are cu
ce.
In club, Alex Rusen se arunca in bratele tuturor femeilor, este
omul bucuriei. In cabinetul sau insa e alt om. Numai tunsoarea si
pandativul de la gat mai amintesc de tanarul pasional de asta
noapte. Pentru el a fost mai greu sa reuseasca, dat fiind ca
stomatologii chiar trebuie sa stie meserie. A invatat, s-a
ambitionat si a reusit sa-si faca o retea de clienti, in special
printre oamenii tineri si cu bani. Are cabinetul lui dotat cu
aparatura moderna in care-a investit zeci de mii de euro.
Strainatatea nu l-a tentat niciodata, desi vede ca ce se intampla
in jurul lui nu-i prea roz. Pana si generatia lui i se pare cumva
in ceata si insuficient de puternica. Insa Alex este optimist si
sigur pe el. Vrea sa faca cursuri de implatologie dentara si sa se
extinda. Ii place ceea ce face si stie ca va reusi.
Omid inseamna in limba persana “speranta”. Omid Ghanadi are 23 de
ani si este cetatean roman de origine persana. Are afaceri in
domeniul arhitecturii si designului interior si cinci cai pe care
ii tine intr-un centru ecvestru din Otopeni. A facut liceul Jean
Monet din Bucuresti, un liceu pentru copii bogati, dar a fost
invatat sa-si faca banii singur, cu mintea lui. Criza i-a mai luat
din clienti, dar nu l-a rapus. Pe cei care vor sa reuseasca in alta
parte decat in Romania, nu-i intelege prea bine. A calatorit mult,
a studiat si in Elvetia dar numai in Romania se simte ca acasa.
Limba romana a invatat-o rapid. Omid imparte acelasi birou de
arhitectura si design interior cu seful si prietenul sau, Hamid
Nicola Kabrib, un tanar care la 28 de ani reuseste sa fie unul
dintre cei mai bine cotati arhitecti din Romania. Hamid s-a nascut
la Bacau, mama lui este romanca, iar tatal libanez. A venit in
tara, in vacanta si n-a mai plecat. Inainte, in Liban lucra pentru
familii regale si pentru oameni extrem de bogati, insa numai in
Romania a reusit sa devina independent.
Astazi, Omid si Hamid au in lucru doua pensiuni de lux, una in
Brasov si alta in Delta, un restaurant cu specific libanez la care
Hamid este si coproprietar, trei apartamente, plus redecorarea
lantului de restaurante Springtime. Criza nu le-a stricat afacerea
si asta pentru ca reputatia lor este puternica. Hamid tocmai a
terminat de reamenajat si decorat o locuinta de lux din Bucuresti,
cu vedere la parc si la lac. Dintr-un apartament care avea un aer
banal desi a costat 200 de mii de euro, Hamid si-a propus sa faca
un camin elegant si functional. A regandit si recompartimentat
totul. Este multumit de opera lui, dar cel mai tare apreciaza
faptul ca si proprietarul se simte bine in spatial creat de el. In
tot ceea ce face, Hamid se bazeaza pe mina lui dreapta, Omid. Acum
doi ani, Omid, inca student la arhitectura si design interior s-a
angajat la Hamid. Un arab si un persan s-au unit si au hotarit sa
cucereasca piata de arhitectura si design interior din Romania. Si
au reusit. Ceea ce Hamid deseneaza pe hirtie, proiecte in valoare
de zeci de mii de euro, Omid transpune in calculator. Case in cele
mai selecte zone din Bucuresti, cazinouri, restaurante, resedinte
pentru oameni plini de bani.
Hamid se duce acasa la Bacau cand vrea. Familia lui Omid insa a
ramas in Iran. Romania este tara in care a reusit, insa uneori se
simte singur.
Talentat, creativ, bogat, pe val, Hamid nu vrea decat sa obtina
proiecte importante si in Europa, sa se extinda, sa lucreze in stil
si mai mare. In fiecare zi, dupa ce scapa de la birou, Omid se duce
la manej sa-si scoata caii la plimbare, iar in week-enduri
participa la concursuri. Este campion national si vicecampion
balcanic la profesionisti. Mimesis este calul sau preferat, cu ea a
invatat sa calareasca si pentru el nu are pret. Intretinerea cailor
il costa mii de lei pe luna dar nu poate sa renunte la hobyul
sau.
Omid nu si-a facut din bani un scop in viata. Importanti sunt
prietenii lui, cei care tin la el si pe care ii iubeste.
Din toata gasca, Tudor Breazu este cel mai rebel. Se duce la birou
cu decapotabila, la ce ora vrea el si nu-i place sa fie etichetat.
Banii si i-a facut din consultanta, intr-un stil foarte propriu. A
reusit sa nu renunte nicio clipa la principiile lui si la stilul
sau de viata: liber, fara reguli stupide. Invarte si astazi afaceri
serioase, chiar daca e criza. Banii ii plac dar n-ar face orice
pentru ei. Se simte cel mai bine in mansarda lui alba cu nuante
argintii, un loc care inainte era lasat in paragina. Tudor a
renovat totul cu pasiune. Crede ca important este sa stii ce vrei
de la viata si, mai ales, sa poti sa spui “nu” cand trebuie. Isi
iubeste tara si orasul, dar uneori este dezamagit de generatiile
care vin dupa el.
Cei din Generatia YUP sunt oamenii extremelor. Frumosii seriosi neseriosi. Pentru unii modele, pentru altii aventurieri, pentru ei insisi liberi. N-au bariere, n-au obligatii, dar au curaj. Si bucuria de a-si trai viata dupa propriile lor principii, intr-o lume in care altii fac reguli iar noi cei multi suntem doar simpli jucatori.
Reportaj difuzat de Protv, in emisiunea “Romania, te iubesc!” din 10 octombrie 2010