Recunosc ca in timpul inregistrarii acestui material am invidiat-o pe doamna Georgeta Dimisianu. A avut privilegiul sa-si petreaca tineretea in preajma atator mari creatori de literatura adevarata din tara asta, scriitori care au salvat de la uitare un secol 20 pe jumatate comunist. Oamenii acestia se numesc Marin Preda, Alexandru Ivasiuc, Alexandru Paleologu, Octavian Paler… (Marcela Gheorghiu)
Marin Preda era un om special, cald, sensibil dar, fiind timid, lucrurile astea nu le puteau observa decat oamenii care traiau multa vreme in preajma lui. Tinea la redactorii sai. Noi cu Preda ne simteam intotdeauna aparati de lumea din afara. Uneori dadea dovada de naivitati formidabile. De pilda, cand intocmeam cate un referat de respingere a unui manuscris, el imi spunea: “Doamna Dimisianu, rupe-l imediat, ca daca o sa citeasca autorul chestia asta, o sa te dusmaneasca toata viata”. Avea o grija de noi extraordinara.
Imi amintesc ca o data s-a dus intr-o vizita si acolo fusesera invitati mai multi scriitori, printre care unii carora le respinsesem manuscrisele si care, vazandu-l, au inceput sa i se planga ca nu se poate asa ceva, “doamna Dimisianu ne respinge” etc. etc. Preda insa n-a putut fi scos pentru nimic in lume din ale lui si a repetat invariabil: “Eu am incredere in redactorii mei”. Nu discuta, din asta nu puteai sa-l scoti! La un moment dat, s-a intamplat ceva formidabil, din punctul meu de vedere. A venit un fel de circulara, pe linie de partid, conform careia toti membrii de partid care se aflau in functii de conducere trebuia sa se prezinte la organizatia de partid si acolo sa spuna fiecare ce probleme personale are. Or, Preda nu avea nici un chef sa spuna ce probleme personale are el si, spre disperarea celor prezenti, a rostit aceasta fraza care, cel putin din punctul meu de vedere, a facut istorie. A spus cu tonul cel mai sincer: “Eu sunt foarte ingrijorat, pentru ca doamna Dimisianu citeste prea mult si mi-e frica sa nu moara”! Era ceva atat de gogonat incat s-au amuzat teribil cu totii si l-au lasat in pace. Intr-adevar, Preda avea acest talent extraordinar de a face afirmatii gogonate uzand de toata inocenta de care putea fi in stare. Si, repet, sa discuti cu el o carte sau un manuscris era o experienta cu totul si cu totul speciala. Iti dadeai seama, atunci, cat de departe poate sa mearga acel om cu intelegerea unei carti, cat de speciala era puterea lui de patrundere in orice carte sau manuscris pe care il citea, indiferent de domeniu. Era un om remarcabil.
De aceea, toata aceasta mitologie neadevarata care circula in legatura cu el mi se pare absolut oribila si, in general, este pusa in circulatie de oameni care n-au stat deloc in preajma lui. Unde il intalneau acestia? La Restaurantul Uniunii Scriitorilor sau la Mogosoaia, unde mai toti erau abtiguiti. Nu pot pune nici un fel de baza pe marturisirile lor, pentru ca cei care spun ca au stat cu Preda la masa si ca ii placea sa bea, puteti sa fiti siguri ca erau, ei insisi, la fel de abtiguiti ca si el. Asadar, marturiile lor, pentru mine, nu au nici o valoare. Nu voi da niciodata dreptate acelor barfe conform carora Preda si-ar fi batut, si-ar fi umilit femeile. Asta este barfa “minunata” a lumii literare romanesti; Aurora Cornu, prima lui sotie, povesteste ea insasi cat de delicat era Marin Preda ca partener. Sunt convinsa ca are dreptate, pentru ca multe dintre femeile care au avut legaturi cu Preda au marturisit ca acesta era un om extrem de cald; cu femeile lui era foarte generos. Si apoi toata zvonistica legata de moartea sa, cum ca ar fi fost omorat, este absolut oribila si falsa. A fost o intamplare cumplit de nefericita; i s-a facut rau si a facut asfixiere mecanica. Noi am fost distrusi la editura, cu atat mai mult cu cat in ultima vreme fusese extrem de destins si de cald. Parca simtise ca va veni o perioada grea pentru noi. Cel putin, pentru mine a venit. Am fost mutata in douazeci si patru de ore de la Cartea Romaneasca, la Editura Enciclopedica, urmare a interventiei celor de la Consiliul Culturii care au considerat ca dau drumul prea usor la carti cu probleme, la carti dusmanoase. Din 1985 pana la Revolutie, am lucrat la Editura Enciclopedica. In acesti ani, practic, nu am facut mare lucru, doar am luat parte la editarea Documentelor 1918-1920, documente foarte importante, referitoare la Primul Razboi Mondial, Marea Unire si Conferinta de Pace. Cred ca sunt unul dintre putinii oameni din Romania care au citit aceste texte.
Revin. Marin Preda nu obisnuia sa ne citeasca ceea ce scria. Intotdeauna inmana manuscrisul unui critic literar, de preferinta, lui Eugen Simion si redactorului cu care lucra. Cat i-am fost eu redactor de carte – pana la Imposibila intoarcere, dupa care l-a preluat Magdalena Bedrosian – mi le inmana mie. Pe el insa il interesa in mod special parerea criticilor literari si avea o foarte mare incredere in cativa dintre ei. Iar, printre acestia, profesorul Simion a fost unul dintre cei care l-au sustinut mereu. In mod ciudat, Preda avea aceasta dorinta de a fi sustinut. Probabil pentru ca era o fiinta fragila. Ca om, era extrem de vulnerabil, fragil sufleteste si, de aceea, avea mare nevoie sa fie sustinut, iar Eugen Simion a facut, in acest sens, foarte mult pentru el.
Ivasiuc a murit din curiozitate
Alexandru Ivasiuc a fost o vreme redactorul nostru sef. Ivasiuc era un om foarte inteligent si de o mobilitate intelectuala iesita din comun; temperamental insa, era mai mereu agitat. Pe atunci era casatorit cu Tita Chiper si formau, in lumea literara, un foarte frumos si interesant cuplu. A murit la cutremurul din 4 martie 1977, la numai 44 de ani, in fata blocului Scala, lovit de o caramida, la prabusirea acestuia. Dupa cum il stiam eu, banuiesc ca, in momentul in care a inceput cutremurul, fiind o fiinta extrem de curioasa, in loc sa fuga, sa dea dovada de instinct de conservare, s-a uitat in sus sa vada ce se intampla. Asa cred eu ca s-au petrecut lucrurile cu el. Era o fire care voia sa afle, sa vada, sa auda tot, un om cu o dorinta de cunoastere formidabila. Moartea lui a fost pentru noi un soc, pentru ca era inca tanar si in plina afirmare. Marin Preda spunea ca abia cu romanul Racul a devenit Ivasiuc prozator. Am dat acest exemplu pentru a arata ca, in mod paradoxal, uneori Preda era generos cu scriitorii, alteori nu. Nu-i placea literatura parabolica, onirica. In conceptia lui, literatura trebuia sa fie profund realista, desi el insusi a scris una dintre cele mai frumoase nuvele fantastice, in care doua taranci se odihnesc intr-o dupa-amiaza – e cald, e vara – si una dintre ele ii spune celeilalte ca masina ei de cusut coase singura in casa. Extraordinara atmosfera! Cred ca Mihai Ungheanu a avut dreptate cand a constatat ca intre vocatia si aspiratia lui Marin Preda, la un moment dat, s-a produs o fractura. Preda s-a indepartat de lumea pe care o cunostea foarte bine, catre o lume careia nu-i detinea prea bine incheieturile si probabil ca lucrul acesta se simte astazi.