Curtea Constituțională a Germaniei a eliminat un obstacol major din calea eforturilor Europei de a depăși criza datoriilor după ce a decis că pachetul de ajutor stabilit anul trecut pentru Grecia și sprijinul acordat statului elen prin intermediul fondului de ajutor al uniunii monetare sunt legale, scrie The Wall Street Journal. Impactul pe burse s-a simțit imediat, ieri la ora României 16:00 indicele FTSE 100 (Marea Britanie) avansând cu 1,73%, CAC 40 (Franța) cu 2,3%, iar DAX (Germania) cu 2,77%.
Decizia instanței, îndeaproape așteptată de piețele financiare, este cu atât mai importantă cu cât Germania, cea mai mare economie europenă, contribuie cu cele mai mari sume la mecanismele europene anticriză. Contribuția Berlinului la pachetul de ajutor de 110 miliarde de euro stabilit în 2010 pentru Grecia se ridică la 22,4 miliarde de euro, mai redusă doar decât cea a FMI, de 30 de miliarde de euro. De asemenea, Germania va avea cea mai mare participație la Mecanismul European de Stabilitate Financiară, care va deveni funcțional în 2013, de 168 de miliarde de euro dintr-un total de 620 de miliarde de euro.
Legalitatea pachetului de ajutor de anul trecut a fost constestată în fața Curții în 2010 de un politician german și de un grup de academicieni. Hotărârea instanței nu a cuprins un răspuns la încercarea acestora de a ataca programul prin care BCE cumpără obligațiuni ca răspuns în fața crizei datoriilor.
Curtea Constituțională a statuat, de asemenea, că parlamentul german ar trebui să aibă un cuvânt mai putrenic de spus în eventualele noi planuri de ajutor din zona euro. Planurile vor avea nevoie însă doar de aprobarea comisiei parlamentare pentru buget. Mai mulți politicieni germani au insistat ca aprobările să fie făcute în plenul parlamentului, măsură care ar fi îngreunat viitoarele programe de ajutor.
Decizia Curții marchează o victorie pentru cancelarul german Angela Merkel, a cărei poziție a fost șubrezită de o serie de pierderi ale partidului său în alegerile locale anul acesta și care întâmpină o opoziție feroce în Germania din cauza modului în care gestionează criza din zona euro. Hotărârea ar putea mări șansele ca Merkel să câștige aprobare în parlament pe 29 septembrie pentru creșterea prerogativelor fondului de salvare al zonei euro EFSF, așa cum au convenit liderii europeni la Bruxelles în iulie.