Fondurile de coeziune au intrat recent în atenția opiniei publice după ce Comisia Europeană a propus ca Ungaria să fie pedepsită pentru nerespectarea țintelor de deficit bugetar prin suspendarea acestui tip de finanțare, destinată în principal dezvoltării infrastructurii în țările mai sărace.

Un raport al guvernului polonez arată însă că Germania, unul dintre cei mai mari contribuabili la fondurile europene, este de fapt principalul beneficiar, deși indirect, scrie presa internațională.

Fiecare euro plătit de Germania în contul fondurilor europene de coeziune îi aduce venituri de 1,25 de euro din exporturile către Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria, țări care au intrat în UE în 2004, menționează raportul realizat de ministerul dezvoltării regionale din Polonia în cooperare cu autorități din alte trei state, potrivit AFP.

În medie, fiecare euro din fonduri UE investit în cele 15 state care făceau parte din blocul comunitar înainte de extinderea din 2004 generează venituri de 0,61 de euro din exporturi. Studiul vizează perioada 2004-2015. Cei 15 membri mai vechi ai UE vor câștiga 74,7 miliarde de euro prin actuala politică de coeziune în intervalul analizat.

UE a alocat 347 miliarde euro pentru coeziune și dezvoltare regională pentru perioada 2007-2013, ceea ce reprezintă 35,7% din bugetul total.

Cu o populație de 30 de milioane, Polonia este cel mai mare nou-venit în UE și ar putea absorbi 68 miliarde euro din plățile pentru coeziune.

Varșovia militează puternic împotriva oricărei reduceri ale fondurilor de coeziune aferente intervalului 2013-2020. “Vrem să demonstrăm că dacă se taie semni­ficativ în fondurile de coeziune ar fi ca și cum contri­buabilii neți, Germania, Franța și Austria, s-ar îm­pușca singuri în picior”, a declarat Elzbieta Bien­kowska, ministrul polonez al dezvoltării regionale. Fondurile de coeziune propuse pentru suspendare de CE în cazul Ungariei reprezintă 5% din PIB-ul țării și 29% din fondurile de coeziune alocate statului pentru 2013.

Bienkowska a precizat că în cazul reducerii fondurilor companiile din țările europene mai dezvoltate nu vor avea cui să-și vândă produsele.

Studiul plasează Olanda pe poziția a doua în topul țărilor în funcție de veniturile obținute din fondurile de coeziune, câștigând 0,83 euro la un euro investit. Finlanda ocupă locul trei, cu un câștig de 0,58 euro.

Publicația franceză La Tribune arată că îndru­mările europene referitoare la aplicarea politicii regionale au ajuns târziu, iar negocierile au demarat penibil, în parte din cauza turbulențelor politice din Europa. Guvernul francez însă, care și-a stabilit una dintre priorități subvențiile agricole, a anunțat că este pregătit “să se înfrupte” din fondurile regionale.