Într-o ieșire aspră, ministrul german al finanțelor Wolfgang Schäuble a susținut sancționarea țărilor “problemă” din uniunea monetară, nu cu excluderea lor, ci cu pierderea suveranității în favoarea UE.

Într-un interviu acordată săptămânalului Stern și comentat de Deutsche Welle și RFI, șeful finanțelor germane susține: “O țară cu probleme care trebuie ajutată ar trebui să cedeze Uniunii Europene, la schimb, o parte din drepturile sale de suveranitate”. Măsura ar fi mai bună și mai funcțională decât excluderea unor state din zona euro, spune ministrul. “Europa nu are cum să reușească dacă nu se stabilește clar că un stat membru nu poate fi dat afară din zona euro”.

Într-un interviu pentru ZF, ministrul român de externe Teodor Baconschi a susținut că retragerea unui stat din zona euro ar crea dificultăți majore întregului spațiu european, de aceea salvarea eurozonei trebuie să fie obiectivul numărul unu al Uniunii.

Deutsche Welle amintește că Wolfgang Schäuble a pledat, într-o scrisoare adresată parlamentarilor conservatori, în favoarea deciziilor luate la ultimul summit special al țărilor zonei euro pentru salvarea Greciei.

El a admis că planul de salvare a Greciei nu este lipsit de riscuri, susținând însă că alte variante posibile erau și mai riscante.

În interviul citat, Schäuble pledează pentru blocarea dreptului la vot al statelor care nu respectă pactul de stabilitate și creștere, o propunere care fusese avansată anul trecut și de cancelarul Angela Merkel. De altfel, Grecia a experimentat pe propria-i piele o situație asemănătoare. Practic, când a fost lansat primul plan de salvare a Greciei de 110 mld. euro, în vreme ce membrii eurozonei analizau situația, reprezentanții acestei țări au așteptat la ușă sfârșitul discuțiilor fără să fie primiți înăuntru.

Schäuble pledează pentru adâncirea integrării UE, dar cu reguli mult mai dure. “Integrarea trebuie să continue, iar unui stat care are probleme i se va acorda ajutor, dar: “va trebui să renunțe la o parte a suveranității sale naționale în favoarea Uniunii Europene ” Această măsură este mai eficientă decât dacă anumite țări cu datorii, membre ale UE, vor fi eliminate din zona euro, explică minstrul german de finanțe.