“Trebuie gasita o solutie pentru introducerea in Codul Penal a unei prevederi care sa incrimineze fapta de denigrare a unei institutitii de credit”, a declarat astazi Radu Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB).

In ultimele saptamani au circulat zvonuri privind iminenta cadere a unor banci, care au fost insa respinse categoric de BNR.

Si guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a facut la inceputul saptamanii referiri la adresa “raspandacilor de zvonuri”, precizand ca daca se va dovedi ca manageri de top din sistem au fost implicati in astfel de activitati vor fi sanctionati, mergandu-se chiar pana la ridicarea licentei.